Cu stari de panica -suntem din ce in ce mai multi
Posted: Wed Mar 17, 2010 3:28 pmBuna ziua tuturor.
Sunt ingrozita sa vad peste tot, numarul mare al celor care ne confruntam cu depresii, stari de panica, anxietate. Indiferent de varsta, sex, statut social. Boala generata psihic, este uneori mai grea decat cea fizica.
Ma regasesc in tot ce descrie fiecare , in situatii similare
Cerem ajutor , sfaturi, cand nu mai facem fatza singuri. Este mai greu pentru noi, cei din provincie. NU avem acces la specialisti, numai daca ne deplasam la mare distanta , in centre de judet sau capitala.
In cautarile mele, am descoperit acest forum si cu speranta ca pot fi ajutata cu informatii, sfaturi, eventual consilere, descriu, starea mea
De peste doi ani, ma confrunt cu ameteli, senzatie de ceafa amortita , uneori arsuri, slabiciune a picioarelor, pierdere de echilibru, emotivitate exagerata, nu pot privi la TV scene violente, tragice sau cele care impresioneaza puternic, nu am pofta de mancare, am palpitatii la cel mai mic efort, sau din senin, o permanenta stare de frica sa nu mi se intample ceva.... mai grav.Ma tem sa nu cad pe strada, genunchii parca imi sunt nesiguri. Tot ce fac, este facut cu mai mari eforturi.
Am trecut prin multe necazuri, dar atunci puteam sa spun ca sunt o femeie puternica sa depasesc momentul. Acum , o fac din ce in ce mai greu. Am responsabilitatile casei, sotul meu fiind de patru ani pe oxigenoterapie la domiciliu. Prin atitudinea mea, trebuie sa mentin o atmosfera normala, sa/i sustin moralul ridicat. El nu trebuie sa vada ca pot claca sau ca ma tem. Se bazeaza de peste 4 ani pe sprijinul meu. Ce ma fac? Ce ne facem ? Apoi, serviciul extrem de solicitant . Intentionez sa cer pensionarea anticipata (intrunesc conditiile , pentru ca studiile sunt trecute ca vechime in cartea de munca si am lucrat in laborator de chimie o perioada de timp , in grupa 2 de munca).
De 5 luni sunt operata - tiroidectomie totala / totul s-a amplificat de atunci. Incep sa ma tem, ca nu ma mai fac bine niciodata. Am ignorat cat am putut starile de panica, inca mai incerc.. dar cat ?
Daca ma puteti ajuta cumva va rog sa o fceti... Cu urari de sanatate si multumiri E.D
Sunt ingrozita sa vad peste tot, numarul mare al celor care ne confruntam cu depresii, stari de panica, anxietate. Indiferent de varsta, sex, statut social. Boala generata psihic, este uneori mai grea decat cea fizica.
Ma regasesc in tot ce descrie fiecare , in situatii similare
Cerem ajutor , sfaturi, cand nu mai facem fatza singuri. Este mai greu pentru noi, cei din provincie. NU avem acces la specialisti, numai daca ne deplasam la mare distanta , in centre de judet sau capitala.
In cautarile mele, am descoperit acest forum si cu speranta ca pot fi ajutata cu informatii, sfaturi, eventual consilere, descriu, starea mea
De peste doi ani, ma confrunt cu ameteli, senzatie de ceafa amortita , uneori arsuri, slabiciune a picioarelor, pierdere de echilibru, emotivitate exagerata, nu pot privi la TV scene violente, tragice sau cele care impresioneaza puternic, nu am pofta de mancare, am palpitatii la cel mai mic efort, sau din senin, o permanenta stare de frica sa nu mi se intample ceva.... mai grav.Ma tem sa nu cad pe strada, genunchii parca imi sunt nesiguri. Tot ce fac, este facut cu mai mari eforturi.
Am trecut prin multe necazuri, dar atunci puteam sa spun ca sunt o femeie puternica sa depasesc momentul. Acum , o fac din ce in ce mai greu. Am responsabilitatile casei, sotul meu fiind de patru ani pe oxigenoterapie la domiciliu. Prin atitudinea mea, trebuie sa mentin o atmosfera normala, sa/i sustin moralul ridicat. El nu trebuie sa vada ca pot claca sau ca ma tem. Se bazeaza de peste 4 ani pe sprijinul meu. Ce ma fac? Ce ne facem ? Apoi, serviciul extrem de solicitant . Intentionez sa cer pensionarea anticipata (intrunesc conditiile , pentru ca studiile sunt trecute ca vechime in cartea de munca si am lucrat in laborator de chimie o perioada de timp , in grupa 2 de munca).
De 5 luni sunt operata - tiroidectomie totala / totul s-a amplificat de atunci. Incep sa ma tem, ca nu ma mai fac bine niciodata. Am ignorat cat am putut starile de panica, inca mai incerc.. dar cat ?
Daca ma puteti ajuta cumva va rog sa o fceti... Cu urari de sanatate si multumiri E.D