Am citit pe Feminis.ro un articol de dr. Gabriel Dinu. Apoi am accesat si site-ul vostru.
Sa va spun cate putin despre mine. Sunt studenta in anul 3 la Spiru Haret, sectia Psihologie, am 21 de ani si simt, stiu si am convingerea clara ca am talent si ca vreau sa devin psiholog in toata puterea cuvantului.
Momentan sunt "prinsa" intr-un job care nu are nici o legatura cu psihologia, evident. Spun "prinsa" pentru ca am un credit la care platesc 200 de euro pe luna si nu pot sa ma ocup si practic de ceea ce-mi place sa fac pentru ca trebuie sa-mi asigur aceasta suma lunara pentru rata. Nu mai zic si de taxele la facultate si de faptul ca am grija de un apartament de 2 camere in Bucuresti si de mama mea si de catzelul nostru.
Mereu am fost o "buna sfatuitoare", am analizat intotdeauna orice problema pana in profunzimi. De cateva luni fac un fel de "terapie prin telefon si internet" cu un barbat din Bistrita care avea probleme in familie, dar mai ales in cuplu. Din octombrie si pana acum, am inregistrat la el (si nu numai eu, ci si el insusi) niste schimbari de personalitate si de atitudine foarte benefice pentru el. Cum sa zic... s-a schimbat in bine. Intr-un fel asta mi-a dat curaj si mi-a confirmat ceea ce stiam. Ma bucur ca transformarea lui persista si avem discutii in fiecare zi despre tot ceea ce i se intampla. In cei 3 ani de cand muncesc, am lucrat in domeniul: bancar (receptionera, ofiter de credite), imobiliar (specialist operatiuni vanzari) si acum iar imobiliar, dar am revenit la receptionera. Asta e! Criza ne-a afectat pe toti. Tot ce vreau este sa demarez ceva, sa devin ceea ce imi este "scris" sa devin.
Cum sa fac asta, cand am responsabilitati destul de mari inca de pe-acum?
Multumesc mult!
