Ce m-a-nvatat pe mine psihologul

[oana_a]

Obsesia mea legata de greutate m-a adus la psiholog. N-am fost niciodata prea slaba, tot timpul am fost la limita supraponderalitatii. La 15 ani am realizat pentru prima data ca nu-mi place ce vad in oglinda. De 15 ani sunt tot timpul la dieta, consult tot felul de nutritionisti si fac tot felul de terapii corporale. Iar in cele din urma esuez. In tot acest timp am strans informatii despre alimentatia sanatoasa si echilibrata. Insa mi-au trebuit ani intregi sa-mi dau seama ca nu lipsa de informatii era problema mea – dimpotriva, acumulasem aproape tot atatea informatii cat un nutritionist -, ci lipsa vointei. Faptul ca cedam mult prea usor tentatiilor mi-a creat o gramada de frustrari. Corpul meu era ca un balon: acum se umfla, acum se dezumfla. Greutatea mea oscila cu cate 7-8 kg in fiecare an. Eram constienta ca nu e bine ce fac, dar nu eram motivata sa adopt un stil de viata sanatos, sa slabesc si sa nu ma mai ingras. De cate ori am auzit: “Inseamna ca nu-ti doresti asta cu adevarat”... Ba mi-o doream, dar imi era mai usor sa mananc tot ce pofteam si dupa aia sa ma invinovatesc si sa-mi plang de mila. La propriu. Doar ca lacrimile nu ma ajutau decat sa ma afund in depresie.

Prin natura meseriei, citesc foarte multa presa. Asa am aflat ca poti slabi cu ajutorul psihologului, in sensul in care acesta te poate ajuta sa-ti educi vointa. Initial mi s-a parut o tampenie care m-a facut sa zambesc: “Doar daca tine psihologul dieta in locul meu… ”. Pasul urmator a fost s-o incerc si p-asta. Marturisesc ca nu m-am adresat cu prea mare incredere psihologului. Aveam insa altceva: disponibilitate. Eram dispusa sa respect toate indicatiile pe care urma sa le primesc.

Credeam ca greutatea este principala mea problema, insa in primele sedinte am descoperit cu stupoare ca am o gramada de alte probleme care-mi fac viata mai grea fara sa-mi dau seama. Ajunsesem sa fiu convinsa ca numai oamenii slabi sunt buni si valorosi, iar perfectiunea se reducea pentru mine numai la aspectul fizic. Ulterior am inteles ca perfectiunea nu exista decat in mintea mea si ca exista doar valoare umana, iar valoarea nu e data de ceea ce ai sau de ceea ce faci, ci de simplul fapt ca existi. Si-am mai inteles ca daca fizic nu corespund standardelor, cu siguranta am alte calitati pe care nu le au cei care arata bine. Asa functioneaza legea compensatiei. Lege pe care insa nu o iau in brate si, deci, nu renunt la scopul meu initial – acela de a atinge greutatea dorita.

Dupa 4 luni de mers la psiholog, sunt aproape la jumatatea drumului. Un drum tare anevoios, dar plin de invataminte. Am invatat cum sa comunic cu cei din jur, cum sa-mi manifest nemultumirea fara sa jignesc, am invatat ca am dreptul sa refuz fara sa dau explicatii, am invatat sa accept un refuz fara sa ma simt jignita, am invatat ca toti oamenii sunt egali si ca unul nu este mai valoros decat altul doar pentru ca ii este superior ierarhic, am invatat ca am dreptul sa gresesc iar o greseala nu va face din mine o persoana inferioara celorlalte, am invatat sa nu ma las afectata de parerile celor din jur despre mine, am invatat ca nimic din ceea ce mi se intampla nu este cel mai ingrozitor lucru care mi se poate intampla. Si poate cel mai important lucru pe care l-am invatat este acela ca atunci cand doresc sa schimb ceva in viata mea, trebuie sa fac tot ce-mi sta in putere ca acel lucru sa se intample.

Mi-ar fi placut sa descopar toate aceste lucruri de prin adolescenta. Probabil ca anii aceia ar fi aratat cu totul altfel si n-as fi ajuns azi, la 30 de ani, sa regret ca n-am stiut sa profit si sa ma bucur la maximum de acea perioada. Citeam intr-o carte un lucru care mi-a placut tare mult: “E drept ca trecutul nu-l poti schimba, dar daca te gandesti ca ziua de azi reprezinta, de fapt, trecutul zilei de maine, poti incepe sa-ti schimbi trecutul chiar de acum”.