by marilena on Fri Apr 10, 2009 5:24 pm
Buna ziua.
Va impartasesc experienta mea pentru a sublinia importanta tratamentului adecvat si la timp al atacurilor de panica, pentru ca in lipsa unor demersuri in cunostinta de cauza, viata si activitatea noastra sunt afectate, pierdem momente din viata care nu se mai intorc.
Deci, povestea mea incepe acum 9 ani cand in urma unor perioade foarte incarcate ( peste 14 ore de program fara pauze chiar si sambata si duminica) am avut primul atac de panica. Aveam 27 de ani, eram sanatoasa si plina de energie si dintr-o data am inceput sa am stari puternice de ameteala, de lesin, senzatia ca imi pierd controlul, neliniste. Imi pierdusem pofta de mancare si chiar pofta de viata. Eram ingrijorata pentru ca nu stiam ce mi se intampla, iar teama ca am sa innebunesc ma ingrozea. Este greu de descris senzatia, insa in momentele acelea credeam chiar ca o sa fac un infarct sau comotie cerebrala, desi nu stiam despre ele decat teoretic, insa toate simturile ma parasirera.De asemenea ma gandeam ca am sa distrug tot ce construisem ( aveam o cariera) si era ingrozitor . Am avut noroc sa pot depista din timp diagnosticul: atac de panica. Am urmat un tratament medicamentos si de asemenea la sfatul celor din jur am mers si la un psiholog renumit cu care am facut tehnici de influentare a subconstientului (nu stiu denumirea corect stiintifica), pentru a putea gandi pozitiv. Cam intr-un an lucrurile s-au rezolvat incet - incet. Am avut stari din ce in ce mai rar. Mi-am continuat activitatea, am facut intre timp si doi copiii si toate lucrurile revenisera la normal. Insa in toata aceasta perioada, undeva in subconstientul meu ramasese teama de aceste stari, teama ca ele sa nu mai revina.Stand cu gandul la drobul de sare, acum cateva luni dupa 9 ani, in urma unei perioade mai stresante si mai plina de evenimente, au revenit atacurile de panica. Pe tema unui disconfort fizic, eu am readus din memorie amintirile neplacute despre fostele stari si tema ca iar urmeaza o perioada de chin m-a ingrozit, asa ca am inceput sa am iarasi atacuri de panica in cea mai "frumoasa "manifestare a lor.
Cu stari de ameteala, tremurul mainilor si al corpului, senzatie de moleseala, de derealizare, ca imi pierd controlul si am sa innebunesc, transpiratie sau frisoane, lipsa poftei de mancare (nu mai mancam nimic - nici nu stiam din ce traiesc - nici macar in forta nu mai intra nimic),insomnie. Chiar nu am mai avut puterea sa merg la serviciu, pentru ca starile erau generalizate la nivelul intregii zile, iar ziua de munca mi se parea interminabila pentru ca eu luptam cu starile si cu aparentele, nu vroiam sa se observe ceva la serviciu. Imi era greu sa imi indeplinesc si rolul de mama si de sotie, pentru ca nu mai eram in stare de nimic.A fost ingrozitor.Insa am avut prezenta de spirit sa vin la psiholog. Am fost si la psihiatru care mi-a prescris un tratament medicamentos ( cipralex) insa tot nu incepusem sa ma simt bine.Cand am venit la Gabi Dinu eram conform testului Hamilton pe care l-am completat in stare severa de anxietate ( 17 era scara). Intrebarea care ma chinuia in acest timp era de ce au revenit starile! De ce eu care cunosc starile nu sunt in stare sa lupt cu ele. Aici vreau sa subliniez rolul psihoterapeutului (in special al lui Gabi Dinu care este foarte eficient si foarte bun si pe care il recomand fara rezerve). Faptul ca Gabi mi-a explicat in ce consta mecanismul starilor, ca am muncit impreuna ca eu sa-mi constientizez temerile si sa nu le mai catastrofalizez, a dus la rezultate rapide. Incepand cu a doua sedinta imi revenise pofta de mancare, dormeam, nu mai tremuram, mergeam la serviciu, aveam stari din ce in ce mai bune. Incepand cu a treia sedinta eram deja un om activ si independent care nu mai avea teama de stari. Ideea este si vreau sa subliniez ca daca va duceti din timp la psiholog problemele se rezolva mult mai repede. Din experienta personala pot sa spun ca tratamentul medicamentos va ajuta pe moment insa nu el rezolva problema . Este daca vreti ca si comparatie ca un calmant pentru o durere de masea, insa problemele dispar atunci cand mergeti la dentist.Pentru ca adevarata problema in atacurile de panica este cum percepem noi lucrurile.
Stiu ce inseamna un atac de panica si mi-as dori ca tot mai putini oameni sa aiba astfel de stari, de aceea in speranta ca am putut ajuta putin din exemplul personal, va stau in continuare la dispozitie si cu alte aspecte pe care probabil nu le-am atins!
Sanatate si curaj! Cu psihoterapie atacurile de panica raman doar povestiri neplacute!