consiliere psihologica si psihoterapie

Povestea problemelor mele incepe de undeva din copilarie; atunci cand treceam prin situatii mai dificile, experiente noi sau momente pe care eu le percepeam ca si stresante, simteam un gol in stomac, imi disparea pofta de mancare, parca ma secam de energie, deveneam trist etc. Aceste senzatii, perfect normale, cred eu, pentru situatiile in cauza au inceput sa se amplifice in intensitate intr-un anumit moment al vietii mele, mai exact pe la varsta de 22 de ani. In acea perioada eram in plina ascensiune pe toate planurile, as putea spune. Ce am inceput sa simt si sa mi se intample voi descrie in urmatoarele randuri: in momentele pe care eu le consideram importante, cum ar fi: examenele de la facultate, intalnirile cu persone importante, intalnirile (caracteristice varstei) pe care le aveam cu fetele, calatoriile in strainatate, petrecerile la care mergeam, experientele noi la care participam, plus in multe multe alte situatii, in toate aceste momente am inceput sa ma simt rau, sa-mi piara pofta de mancare, sa am o usoara senzatie de greata, sa tremur(destul de rar) sau sa transpir. In cateva saptamani de zile de la prima manifestare de acest gen starile prin care treceam s-au agravat si am ajuns sa vomit la aproape orice eveniment din cele enumerate mai sus. Nu-mi venea sa cred ce mi se intampla, nu stiam ce sa fac si bineinteles, in acea perioada, nu puteam sa-mi explic aceste stari. Atunci cand nu vomitam, ma abtineam vitejeste si treceam prin niste stari de stress ce ma epuizau. Timp de 4 ani de zile, fara exagerare, am vomitat aproape la fiecare experienta care ma scotea din, sa zic asa, mediul meu in care ma simteam confortabil, slabisem aproximativ 20kg si eram la capatul puterilor, atat fizic, cat si psihic. Am incercat fara sorti de izbanda sa aplic tot felul de metode de autosugestionare, hipnoza, autohipnoza, deblocarea energiei etc. citite pe paginile de internet, dar nu s-a produs nici o ameliorare, pur si simplu nu puteam sa recasting, macar catusi de putin, controlul asupra corpului meu si a mintii mele. Nu mai vedeam rostul de a trai si evitam pe cat posibil momentele importante pe care oportunitatile vietii mi le aducea inainte. Toate astea mi s-au intamplat pana acum o luna si jumatate in urma cand am acceptat sa merg la un psiholog. Am mers la medicul de familie care m-a indrumat spre domnul Dinu Gabriel. In aceeasi zi l-am sunat si am stabilit o intalnire in cel mai scurt timp. Ce mi s-a parut extraordinar a fost ca incepand de la a 3-a sedinta am inceput sa ma simt mai bine, asta mi-a demonstrat ca terapia pe care o urmez intr-adevar da roade si am continuat asa pana in momentul de fata, moment in care pot spune ca ma simt complet vindecat si stapan pe mintea mea, gandurile mele, sentimentele mele si bineinteles pe corpul meu. Soarele a iesit din nou pe strada mea si de data asta nimic nu ma va mai opri sa-mi traiesc fiecare zi la maxim.

Daca ar fi sa transmit un mesaj celor care, din diferite cauze, au stari asemanatoare cu cele pe care le-am avut eu, mesajul este sa mearga cu incredere la psiholog cat mai repede. Spun asta pentru ca eu, fiind insotit de o vointa si o determinare puternica, nu am reusit sa trec singur peste problemele intampinate, cu toate ca am citit multe carti si articole despre starile mele; pur si simplu nu am gasit calea, cale care mi-a fost aratata ulterior prin terapia sugerata de psiholog.

Tin totusi sa multumesc persoanelor care mi-au fost alaturi, care mi-au indrumat pasii spre vindecare si in prezenta carora, in aceste momente, ma bucur enorm de viata: in primul rand viitoarei mele sotii Cristina, care a avut rabdarea sa ma suporte in momentele ciudate, mamei mele care mi-a oferit tot suportul si nu in ultimul rand domnului psiholog Gabriel Dinu prin a carui terapie am ajuns din nou sa zambesc si sa vad viata ca pe cel mai fenomeal lucru care trebuie savurat in fiecare zi.

Va doresc numai bine!