Am o relatie de 7 ani cu un baiat. Locuim impreuna de acelasi timp. Il iubesc si ma iubeste, dar.....lipseste ceva. In toti anii astia nu mi-a zis niciodata "vrei sa fi sotia mea?". Acum 2 ani eu am fost cea care a adus in discutie casatoria.....si pentru asta ma simt atat de prost
....l-am intrebat ce lipseste de nu mi-a cerut niciodata sa ne casatorim. Mi-a raspuns ca nu stie.....ca ce mi-a venit......din discutie mi-am dat seama ca el nici nu s-a gandit la asa ceva......nu a fost in stare sa imi dea un motiv...m-a lasat in ceata.....De atunci am devenit suspicioasa, trista deprimata....am mereu senzatia ca imi ascunde ceva....ca imi pierd vremea cu el....Am mai avut discutii pe aceeasi tema, deschise tot de mine. Nu stiu, dar ma simt de parca l-as obliga, de parca l-as sili sa faca ceva. Degeaba acum imi spune ca ma iubeste , ca si el vrea sa ne castorim , sa avem o familie, nu se intampla nimic .Totul ramane la stadiul de discutii ....Discutii multe fara nici o finalitate.....Ma uit in jurul meu si vad cupluri fericite.....prietenele mele toate s-au maritat, au copii, sunt fericite , iar eu am senzatia ca trece viata pe langa mine. Am 34 de ani si ma gandesc cat sa mai astept ca el sa se decida. As putea sa il oblig, dar mandria mea e mai puternica. Poate sunt prea romantica si as fi vrut ca el sa faca primul pas.....ar fi fost prea frumos......Nu stiu....nu sunt disperata sa ma marit......dar am inceput sa ma intreb incotro se indreapta aceasta relatie......de ce la mine nu iar la altele da?Imi poate da cineva un sfat?
Multumesc