Buna ziua,
Am nevoie de un sfat, o indrumare...ma simt atat de ratacita...
Am 17 ani.Anul trecut pe vremea asta n-aveam prieteni cu care sa ies, nu aveam prieten, eram mai grasa si asta era un complex care nu ma lasa sa am increderea suficienta pentru a dobandi lucrurile mentionate mai sus.Vedeam mereu cum se distreaza lumea, la mare cu prieteni.. si m-am hotarat sa fac ceva ca sa fiu si eu fericita si m-am apucat sa slabesc...am ramas in schimb cu vergeturile pe care le aveam dinainte sa slabesc(au aparut de la ingrasatul brusc pentru ca nu am fost mereu asa, a fost o perioada cand am inceput sa ma ingras foarte repede).Aveam o viata monotona lipsita de iesiri, incercam sa ma bucur de fiecare lucru nesemnificativ, incercam mai bine spus sa mimez fericirea pana cand va veni vremea sa o traiesc de-abinelea.Dupa ce am slabit, am inceput sa ies, sa-mi fac prieteni, sa-mi fac prieten, sa ma bucur de viata, sa merg prin cluburi...
Tin foarte mult la prietenul meu,el are 21 de ani este o persoana care face absolut totul pentru mine si care ma accepta asa cum sunt intrucat i-am povestit despre complexele mele( am slabit cat vroiam, dar continui sa ma mentin, sa mananc cat pot de sanatos si sa fac mult sport, prin urmare era inevitabl sa nu-i spun de ce fac toate astea) si ma invitat acum cateva luni la mare cu el.In ceea ce priveste decizia parintilor n-a fost o problema, il cunosc demult...au incredere in el in prietenii cu care merge, am si eu incredere.
Problema sunt eu...mi-am dorit foarte foarte mult acest lucru in subconstientul meu, n-am mai fost la mare de ani buni si acum ca am avut ocazia, nu m-am dus.Am tot incercat sa-mi gasesc scuze ba ca am vergeturi desi as fi putut trece peste aceasta chestie intrucat acum sunt multumita de felul in care arat, ba ca ma certasem cu ai mei destul de rau si m-as fi simtit prost sa le cer bani pentru ca stiam ca imi vor trebui destui si ma gandeam ca nu merit pentru ca m-am comportat foarte urat cu ei cand ne-am certat desi lor le-a trecut si ar fi fost fericiti sa merg la mare, ba ca prietenul meu nu s-a rugat destul de mine desi a facut acest lucru....nu stiu mi-am dorit foarte mult sa merg, am slabit, as fi avut toate motivele pentru care sa ma duc si totusi nu m-am dus...le-am zis alor mei in urma cu o luna jumate ca nu merg, ca asta e decizia mea finala.La insistentele prietenilor si ale prietenului m-am cam razgandit in ultimele 2 saptamani pana sa plece la mare si atunci a fost prea tarziu pentru ca era vorba de bani si cum le zisesem la parinti ca nu merg, nu erau pregatiti cu banii si mi-au zis ca trebuia sa le spun din timp daca ma duc.
La inceput nu vroiam sa merg, apoi am vrut ,le-am dat sperante zadarnice celor din jur si le-am si zis ca s-ar putea sa ma razgandesc si asta am si facut.M-am razgandit si in final am decis sa nu mai merg.
Acum sunt trista, prietenu meu a zis ca ar fi preferat sa-si petreaca concediul mai degraba cu mine si sa stea acasa decat sa plece dar i-am zis sa mearga cu prietenii sa se distreze.Ieri a plecat si acum ma simt foarte foarte singura, trista, confuza chiar mai rau decat eram cand aveam acele kilograme...nu pot sa cred ca am dat cu piciorul la o asa oportunitate de a ma distra mai ales ca noi doi nu prea am avut ocazia sa iesim mai mult impreuna din cauza faptului ca el lucreaza si ca isi mai ajuta si parintii cand merge acasa iar asta ar fi fost o sansa minunata de a ne distra amandoi iar eu am ratat-o pentru ca asa am vrut.
Nu ma inteleg...toate motivele pentru care nu m-as fi dus la mare nu erau reale adica nu credeam cu adevarat in ele, inauntrul meu imi doream sa merg dar am simtit nevoia sa-mi gasesc aceste motive, aceste scuze ca sa nu merg...in curand saptamana asta or sa plece la mare toti prietenii mei si am sa raman singura exact cum eram anul trecut, ma terorizeaza acest gand....
Nu stiu...nu-mi pot da seama ce a fost in capul meu.Nimeni nu ma facut sa i-au aceasta decizie, toti mi-au zis sa merg deci am avut o influenta poitiva in jurul meu si uite ca eu nu m-am dus si acum am o stare foarte deprimanta.
Am facut atatea eforturi sa slabesc ca sa ma bucur si eu de viata si cand vine vorba sa ma bucur intr-adevar de ea dau inapoi si ma razgandesc atunci cand e prea tarziu.
: (: (: (
Ce pot face sa realizez ca gresesc in luarea unor decizii la momentul potrivit cand inca se mai poate face ceva?
Pentru ca acum e deja mult prea tarziu iar eu sunt extrem de nefericita pentru ca asa am ales eu sa fiu cand putea sa merg si sa ma distrez.Nu pot sa ma inteleg de ce daca imi doream un lucru atat demult l-am ratat intentionat.
Vreau sa fiu fericita..imi doresc acest lucru.M-am saturat de tristetea asta...dar nu pricep de ce am ratat ocazia asta...nu ma inteleg.Am nevoie de o parere, un sfat orice...
As merge la psiholog dar parintii ma vad ca o persoana perfect normala, stiu ca am toane, stiu ca aceste toane fac parte din mine si ca nu ar necesita sfatul unui specialist.Nu le-am ararat starea mea de disperare pentru ca nu vreau sa se sperie...mimez un zambet ca sa le las impresia ca e totul in regula.Dar pe dinauntru simt un gol....nu stiu ce am.
Nu stiu cat m-am facut inteleasa pentru ca nici eu pe mine insumi nu ma inteleg.
Sper insa ca cineva amabil imi va da un sfat, o parere, orice.
Va multumesc.