Anularea unui gest
Posted: Tue Jan 04, 2011 12:52 pmBuna ziua.
Sunt un student in Bucuresti. Locuiesc in provincie, dar pe perioada studiilor stau la camin.
La sfarsitul vacantei de vara, la sfarsitul lunii septembrie (2010), am venit in Bucuresti ca sa preiau locul din camin care mi s-a repartizat. Am venit cu trenul. Locul meu din tren s-a intamplat sa fie langa cel ocupat de o studenta (la o alta universitate decat cea la care studiez eu). Este cu 2 ani mai mare decat mine. La inceput, nu prea i-am acordat importanta. Interesul meu pentru o conversatie a crescut, si astfel la un moment-dat am intrat intr-o discutie.
Cateva zile mai tarziu, mi-am dat seama ca m-am indragostit de ea. Am crezut, initial, ca “o sa-mi treaca”. Dupa cateva saptamani, mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu o mai vad niciodata. In urma discutiei din tren, i-am aflat numele, dar si caminul unde sta. Pe baza numelui, am aflat cateva ID-uri de Facebook care ar fi putut fi ale ei (erau 2 sau 3 ID-uri de Facebook care aveau acelasi nume de utilizator ca si numele ei). Am trimis fiecarui ID cate un mesaj, prin care reaminteam contextul intalnirii din tren. Speram ca, astfel, acest mesaj sa ajunga la ea (si ca voi primi de la ea un raspuns).
Nu am primit niciun raspuns. Mi-am dat seama ca, in abordarea mea, am presupus ca ea are un cont de Facebook, si ca aceasta presupunere este nejustificata. Astfel, am ajuns la concluzia ca ea nu are cont de Facebook, si ca toate acele mesaje au ajuns cine-stie unde. Din nou, m-a trasnit gandul ca n-o sa mai revad niciodata.
De aceea, am facut un act nebunesc, cam pe 10 noembrie 2010. Pur si simplu am fost la ea la camin ca s-o revad. Am reusit sa gasesc camera unde sta. In timpul vizitei mele, ea nu a fost in camera. Am vorbit, in schimb, cu colegele ei de camera. Ele i-au transmis faptul ca am cautat-o la camin.
Ajuns acasa, am primit, de la ea, un mesaj pe Facebook. Mi-a spus ca nu a raspuns primului mesaj, deoarece acea intalnire nu a insemnat nimic pentru ea. De asemenea, mi-a spus ca actul de a veni dupa ea la camin i s-a parut a fi anormal. Acel mesaj a fost, pentru mine, un dus rece.
Mi-am dat seama atunci de gravitatea, vulgaritatea gestului de a merge dupa ea la caminul ei. Ma simt vinovat, rusinat pentru ca am facut acest gest. Nu am mai indraznit sa-i mai transmit nimic. Eram prea rusinat. M-am gandit ca, daca si eu as fi fost in situatia ei, as fi fost foarte ingrijorat, deoarece securitatea caminului la care sta si-a aratat un moment de slabiciune. De asemenea, daca as fi fost eu in situatia ei, m-as fi simtit urmarit. Cred ca eu as fi ramas cu traume, daca un necunoscut ar fi venit dupa mine la camin.
Nu inteleg cum am reusit sa fac asa ceva. Pot spune ca acel act m-a uimit si pe mine. De atunci, ma simt vinovat fata de ea. Ma simt, de asemenea, si rusinat. Nu cred ca mai am puterea sa mai intalnesc cu ea vreodata. Nu inteleg cum am reusit sa-i cauzez ei neplaceri.
Acum pot spune ca sentimentele din primele zile fata de ea “mi-au trecut” (mai ales cand am aflat ca ea nu s-a indragostit de mine). Totusi, constiinta imi spune ca am facut un act ingrozitor, de pe urma caruia ea ar putea chiar sa aibe traume. Constiinta imi spune ca trebuie sa gasesc o cale prin care sa anulez efectele acelui gest.
As dori, va rog, sa-mi dat niste sfaturi, despre cum as putea sa anulez (fata de ea) gesutul meu de a o cauta la camin. As dori sa anulez acest gest, pe de-o parte, pentru a fi sigur ca nu a ramas cu vreo trauma. Pe de alta parte, as dori sa anulez acest gest pentru a nu-mi mai fi frica de faptul ca as putea s-o intalnesc, accidental, pe strada (m-as simti prea prost pentru a face fata situatiei). De asemenea, nu vreau ca ea sa traiasca cu impresia ca sunt cine-stie ce raufacator.
Va sunt profund recunoscator pentru orice sfat.
Sunt un student in Bucuresti. Locuiesc in provincie, dar pe perioada studiilor stau la camin.
La sfarsitul vacantei de vara, la sfarsitul lunii septembrie (2010), am venit in Bucuresti ca sa preiau locul din camin care mi s-a repartizat. Am venit cu trenul. Locul meu din tren s-a intamplat sa fie langa cel ocupat de o studenta (la o alta universitate decat cea la care studiez eu). Este cu 2 ani mai mare decat mine. La inceput, nu prea i-am acordat importanta. Interesul meu pentru o conversatie a crescut, si astfel la un moment-dat am intrat intr-o discutie.
Cateva zile mai tarziu, mi-am dat seama ca m-am indragostit de ea. Am crezut, initial, ca “o sa-mi treaca”. Dupa cateva saptamani, mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu o mai vad niciodata. In urma discutiei din tren, i-am aflat numele, dar si caminul unde sta. Pe baza numelui, am aflat cateva ID-uri de Facebook care ar fi putut fi ale ei (erau 2 sau 3 ID-uri de Facebook care aveau acelasi nume de utilizator ca si numele ei). Am trimis fiecarui ID cate un mesaj, prin care reaminteam contextul intalnirii din tren. Speram ca, astfel, acest mesaj sa ajunga la ea (si ca voi primi de la ea un raspuns).
Nu am primit niciun raspuns. Mi-am dat seama ca, in abordarea mea, am presupus ca ea are un cont de Facebook, si ca aceasta presupunere este nejustificata. Astfel, am ajuns la concluzia ca ea nu are cont de Facebook, si ca toate acele mesaje au ajuns cine-stie unde. Din nou, m-a trasnit gandul ca n-o sa mai revad niciodata.
De aceea, am facut un act nebunesc, cam pe 10 noembrie 2010. Pur si simplu am fost la ea la camin ca s-o revad. Am reusit sa gasesc camera unde sta. In timpul vizitei mele, ea nu a fost in camera. Am vorbit, in schimb, cu colegele ei de camera. Ele i-au transmis faptul ca am cautat-o la camin.
Ajuns acasa, am primit, de la ea, un mesaj pe Facebook. Mi-a spus ca nu a raspuns primului mesaj, deoarece acea intalnire nu a insemnat nimic pentru ea. De asemenea, mi-a spus ca actul de a veni dupa ea la camin i s-a parut a fi anormal. Acel mesaj a fost, pentru mine, un dus rece.
Mi-am dat seama atunci de gravitatea, vulgaritatea gestului de a merge dupa ea la caminul ei. Ma simt vinovat, rusinat pentru ca am facut acest gest. Nu am mai indraznit sa-i mai transmit nimic. Eram prea rusinat. M-am gandit ca, daca si eu as fi fost in situatia ei, as fi fost foarte ingrijorat, deoarece securitatea caminului la care sta si-a aratat un moment de slabiciune. De asemenea, daca as fi fost eu in situatia ei, m-as fi simtit urmarit. Cred ca eu as fi ramas cu traume, daca un necunoscut ar fi venit dupa mine la camin.
Nu inteleg cum am reusit sa fac asa ceva. Pot spune ca acel act m-a uimit si pe mine. De atunci, ma simt vinovat fata de ea. Ma simt, de asemenea, si rusinat. Nu cred ca mai am puterea sa mai intalnesc cu ea vreodata. Nu inteleg cum am reusit sa-i cauzez ei neplaceri.
Acum pot spune ca sentimentele din primele zile fata de ea “mi-au trecut” (mai ales cand am aflat ca ea nu s-a indragostit de mine). Totusi, constiinta imi spune ca am facut un act ingrozitor, de pe urma caruia ea ar putea chiar sa aibe traume. Constiinta imi spune ca trebuie sa gasesc o cale prin care sa anulez efectele acelui gest.
As dori, va rog, sa-mi dat niste sfaturi, despre cum as putea sa anulez (fata de ea) gesutul meu de a o cauta la camin. As dori sa anulez acest gest, pe de-o parte, pentru a fi sigur ca nu a ramas cu vreo trauma. Pe de alta parte, as dori sa anulez acest gest pentru a nu-mi mai fi frica de faptul ca as putea s-o intalnesc, accidental, pe strada (m-as simti prea prost pentru a face fata situatiei). De asemenea, nu vreau ca ea sa traiasca cu impresia ca sunt cine-stie ce raufacator.
Va sunt profund recunoscator pentru orice sfat.