Nevoia de normalitate sau sa mergem sau nu la psiholog

Moderator: admin

Nevoia de normalitate sau sa mergem sau nu la psiholog

Postby Gabriela on Tue Feb 17, 2009 1:47 am

Toti ne dorim o viata normala. Cu sau fara adrenalina. In urma cu 5 ani am cunoscut un barbat despre care, la prima vedere, am crezut ca e un tip slab si care se ascunde in spatele unei duritati nejustificate. Numai ca, in ciuda faptului ca la inceput mi-am spus ca nu ar fi bine pentru mine sa avem o alta relatie decat cea de amicitie, am devenit un cuplu. Venea dintr-o casatorie anterioara din care avea un baietel extraordinar, dar fatza de care nutrea doar sentimente de dragoste, insa pentru care nu facea mare lucru. Cand l-am cunoscut isi petrecea timpul prin baruri. Ma suna si vorbeam cu orele. Nu suport oamenii care beau excesiv, am o fobie chiar fatza de ei. Insa el spunea ca bea pentru ca nu are pe nimeni acasa la care sa se duca. Cu timpul, l-am cunoscut mai bine si mi-am spus ca e un om bun, dar ranit de altii care a suferit si nu a avut un umar pe care sa se odihneasca. Incapatanat si orgolios pana peste masura, motto-ul lui este "ori ca mine, ori deloc". In urma cu doi ani m-a cerut de nevasta. Momentul a fost penibil si jenant dar la acea vreme il iubeam si nu am vrut sa stric relatia (de ce oare?) si am acceptat. Doar ca ma gandeam la o logodna extrem de lunga. Am avut o gramada de probleme iar in toamna lui 2007 a acceptat sa mergem la un psiholog sa facem terapie de cuplu. Nu mai fusesem niciodata si nu ma asteptam la minuni peste noapte, dar speram ca relatia sa se intareasca. Pshiholoaga la care am mers pana acum 3 luni mai mult mi-a facut rau. Cred ca doar de 2 ori in tot timpul am fost impreuna la ea, in acelasi timp. In rest, ea propunea ca sedintele sa se desfasoare separat. Spre marea mea surpriza. In permanenta discutam cu ea ca si cum as fi mers cu o prietena la cafea. Nu cautam impreuna nici solutii, nu reuseam sa plec cu ceva mai clar de acolo niciodata. I-am spus, am incercat sa discut cu domnia sa despre faptul ca eu imi vreau sotul , asa cum il stiu eu ca e bun si drag, si tot nu intelegeam de ce facem sedinte separat. Sotul meu ajunsese sa discute cu ea exclusiv probleme legate de firma lui, o luase la un moment dat sa fie psiholog la firma si sa verifice candidatii sau sa ne dea teste. Am rugat-o sa discute problema alcoolului. De fiecare data imi spunea ca e prea devreme, ca inca nu e cazul. Cu toate ca au abordat la un moment dat aceasta problema. Pe urma am incercat sa ii cer sa ne vedem in 3, ca un cuplu ce suntem. Iar nu era de acord, ca nu e inca timpul. Imi spunea ca se teme sa nu il piarda. Cred si eu, de client, la cati bani ne lua! Anul trecut am ramas insarcinata. Stiind ca sotul meu nu va lupta niciodata pentru relatia noastra, ca nu a avut niciodata o familie si nu stie ce presupune, i-am propus sa renunt la sarcina. Mi-a promis ca vom creste copilul impreuna, ca eu si copilul vor fi viata lui...Eram in luna a 7 cand am mers la psiholog pentru ca eram nefericita, neinteleasa si voiam sa inchei aceasta relatie dinainte de a naste.Psiholoaga noastra a insistat sa ramanem impreuna, spunand ca ne potrivim, ca ne iubim, ba chiar la plecare m-a luat de maini si m-a rugat cu lacrimi in ochi sa ii mai dau lui o sansa. Dupa nastere, vreme de 3 saptamani sotul meu a fost Dumnezeu. Ma ajuta, era langa mine, avea grija de fetita noastra, ma trimitea la culcare sa stea el cu copilul. Ma simteam o idioata ca m-am indoit de el. Insa in timpul asta nu s-a oprit din baut never. Bea la pub cateva beri, doar de 3 era nevoie sa se "pileasca", pentru ca, odata ajuns acasa, sa mai rada o sticla de vin. In fiecare zi. Am incercat sa discutam. Putzea a bautura, iar cand adormea, dormitorul mirosea a voma. Dupa discutii au urmat certuri. Pana intr-o noapte cand, venind la 3 noaptea beat, a vrut sa se joace cu fiica noastra. M-am opus si... m-a batut. Rau. Dupa care m-a jignit, injurat, umilit. Dupa care m-a anuntat ca relatia s-a terminat. M-am pus pe plans, am mers la psiholog, am incercat sa discut cu prietenii. Dupa aproape o luna de tacere, timp in care nu auzeam decat ca s-a terminat, a revenit la sentimente mai bune. De sarbatori a fost totul bine. In noaptea de Revelion iar m-a cerut de nevasta. La cateva zile dupa asta mi-a spus ca stie ca are probleme, ca a luat-o razna, dar ca e stresul, ca va fi mai bun, ca imi va spune ceea ce isi doreste de la mine ca sa fie totul ok. Acum o luna, intr-o buna dimineata, pentru ca s-a trezit cu fatza la cearceaf, m-a injurat. Din senin. L-am injurat si eu. Tough luck! M-a batut. Atat de rau ca mi-a spart nasul, mi-a fisurat 2 coaste, m-a umplut de vanatai. Dupa care mi-a spus ca totul s-a terminat. Nu mai venea acasa decat dupa ce noi adormeam. Pleca inainte ca noi sa ne trezim. In tot timpul asta nici nu s-a uitat la fiica noastra. Dupa o noapte in care m-a amenintat ca ma omoara, am chemat politia si el a plecat de acasa fara sa se mai intoarca, a plecat definitiv. A plecat de o saptamana. Peste alte 2 ne va lua toata mobila. De cand am nascut nu m-am odihnit nici o secunda. La un moment dat am intrat in depresie si m-a acuzat ca "m-am autodeterminat sa intru in depresie". Nici nu vrea sa auda daca il rog sa ma ajute cu bani. Trebuia sa facem botezul copilului, nici nu il intereseaza decat daca el decide cine e nasul copilului. Nu mai ies din casa decat foarte rar. Sunt extrem de trista ca nu mi-am ascultat instincul care spunea sa nu fac acest copil pentru ca va suferi. Nu pot sa inteleg cum de un om poate sa urasca pe cineva atat de subit (el pe mine). Nu inteleg cum e sa poti sa parasesti un copil de 4 luni fara sa te uiti inapoi, fara sa te intereseze ce se va intampla cu acest copil. Ma intreb de ce am mers la psiholog atatia ani...I-am scris un email psiholoagei noastre. N-am primit nici un raspuns. Probabil pentru ca nu i-am dat si niste banuti in cont. Vreau sa imi revin si sunt total debusolata. Eram un om puternic, eram sigura pe mine, eram optimista. Acum am ajuns o epava. Nu sunt perfecta, am o tona de defecte, dar am vrut mereu sa scap de ele si sa scot din mine ce am mai bun, pentru familia mea. Nu il mai vreau inapoi, cel putin asa cred acum, insa simt cum se rupe ceva in mine bucatele cand ma uit la copilul nostru si imi dau seama ca nu ma pot tine de o promisiune pe care i-am facut-o inainte de a se naste: aceea ca va trai intr-o familie, ca va avea mereu un tata si o mama. Nu e corect!
Nu stiu daca cineva din echipa dvs. va avea rabdare sa citeasca toata naratiunea mea. Insa as avea nevoie de ajutor. Nu cred ca toti psihologii sunt la fel ca cea la care am fost. Vreau sa-mi revin. Am nevoie sa fiu puternica pentru mine si pentru fiica mea. Insa nu stiu incotro s-o iau. Poate ca si el sufera, dar are un mod foarte placut pentru el de a suferi. Si-a pus picioarele la spinare si dus a fost. Trebuie sa trec peste asta si am nevoie de ajutor. Ma puteti ajuta? Multumesc.
Gabriela
 
Posts: 1
Joined: Tue Feb 17, 2009 1:06 am

Re: Nevoia de normalitate sau sa mergem sau nu la psiholog

Postby admin on Tue Feb 17, 2009 10:13 am

Draga Gabriela,

Imi pare rau pentru ce ti s-a intamplat si pentru situatia dificila in care te afli acum!
Psihoterapia de cuplu presupune si sedinte individuale, insa acestea sunt bine structurate si au o agenda clara, nu sunt doar discutii prietenesti. In fiecare sedinta se analizeaza si se rezolva anumite probleme. In ce priveste situatia sotului tau, este destul de clar ca are alcoolism, o boala care necesita masuri speciale. Se pare ca aceasta doamna psiholog la care ati fost nu are experienta cu alcoolismul. Ar fi fost bine ca din start sa evalueze problemele cu alcoolul si sa abordeze cu seriozitate acest aspect. Ca sa scape de alcoolism, o persoana are nevoie de psihoterapie, de ajutorul familiei, care trebuie consiliata tot de catre psiholog, de internare sau doar tratament medicamentos psihiatric( pentru simptomele neplacute ale sevrajului) si de participari la grupurile de Alcoolici Anonimi( sunt 6 astfel de grupuri in Bucuresti). Toti clientii mei cu alcoolism au ajuns, mai devreme sau mai tarziu, sa apeleze la toate aceste surse de ajutor, ca sa poata, chiar si dupa cateva recaderi, sa tina sub control nevoia de alcool.
Inca o data, imi pare rau ca nu ati gasit un specialist in astfel de probleme. Adevarata problema a voastra, ca si cuplu, era alcoolismul.
Modul in care te putem ajuta acum este acela de a-ti redescoperi forta interioara si siguranta de sine, necesare pentru a te descurca si a-ti creste copilul intr-un mod sanatos.
Te asteptam la cabinet.

Numai bine!
Psihoterapeut Gabriel Dinu
www.psihosolutii.ro
admin
Site Admin
 
Posts: 49
Joined: Wed Jul 23, 2008 2:53 pm

Re: Nevoia de normalitate sau sa mergem sau nu la psiholog

Postby elena27 on Thu Feb 19, 2009 4:03 pm

buna ziua scriu pentru prima data si as dori sa imi trimita cineva un sfat. sunt casatorita de sapte ani si am un baietel de doi ani. sotul meu are momente care se poarta f ciudat nu stiu daca este ceva grav dar eu ma ingrijorez ptr ca imi este frica ca mai tarziu lucrurile o sa se inrautateasca. vreau sa va povestesc cateva situatii care mie nu mi-au placut. as vrea ca cineva sa-mi spuna daca este nevoie sa mergem la un psiholog sau de altceva, mentionez ca i-am propus sa mergem la psiholog si mi-a reprosat ca vreau sa-l fac nebun, cu toate ca am obosit explicandu-i ce inseamna psiholog si ce inseamna sa fi nebun. sa va povestesc: ma pregateam sa pun masa, noi locuim cu fratele meu pe perioada scolii, la un moment dat el se uita la mine si-mi spune ca eu nu stiu ca se serveste mai intai sotul dupa aceea restul persoanelor care se afla la masa. am inlemnit nu am vrut sa ma cert in fata fratelui meu care si asa a suportat destule. daca ne certam ma jigneste cu cuvinte care mie nu mi-a trecut niciodata prin cap. nu bea si nici nu fumeaza deci nu pot da vina ca e baut si nu stie ce zice sau ce face. sustine ca este perfect si ca isi doreste ca si noi sa fim la fel. baietelul meu sta la mama, cu el se poarta frumos, ma intreb pentru cat timp pentru ca si cu fratele meu si cu mine se purta impecabil la inceput acum este departe de asa ceva. imi este f greu sa ma imaginez cum voi trai cu el daca nu se schimba, nu are nici un motiv intemeiat sa se comporte asa, are tot timpul impresia ca eu cheltui bani de fapt se gandeste ca ii dau mamei mele sau fratelui meu.va rog sa-mi dati o idee care m-ar putea ajuta sa indrept lucrurile.sau de exemplu imi spune mereu ce nu imi convine ca stau toata ziua acasa si nu fac nimic iar el munceste, eu sunt in cautarea unui loc de munca, iar daca se iveste ceva da munca imi spune sa nu ma duc ca munceste el si eu nu am de ce sa ma ingrijorez sa nu cumva sa imi gasesc pe altul si sa il las. sunt la capatul puterilor nu mai pot nu stiu cum se va sfarsi pana la urma. va multumesc
elena27
 
Posts: 2
Joined: Thu Feb 19, 2009 3:41 pm

Re: Nevoia de normalitate sau sa mergem sau nu la psiholog

Postby admin on Sun Feb 22, 2009 11:28 pm

Draga Elena,

Se pare ca esti intr-o situatie destul de grea. Este foarte important de cand dureaza aceasta stare. S-a intamplat ceva important in viata voastra sau a lui in momentul in care si-a schimbat comportamentul? A fost asa mereu? Cum i-ai facut fata pana acum? S-a purtat vreodata bine? In ce circumstante?
In principiu, ar fi foarte bine daca ati merge impreuna la un psiholog pentru a face investigatii si pentru a indrepta lucrurile prin cateva sedinte de consiliere de cuplu si individuala.
Nu pare ceva foarte grav, insa daca nu interveniti este posibil sa se agraveze in timp.

Numai bine!
Psiholog Gabriel Dinu
admin
Site Admin
 
Posts: 49
Joined: Wed Jul 23, 2008 2:53 pm

Re: Nevoia de normalitate sau sa mergem sau nu la psiholog

Postby elena27 on Mon Feb 23, 2009 8:55 am

va multumesc si imi doresc din tot sufletul sa se indrepte lucrurile
elena27
 
Posts: 2
Joined: Thu Feb 19, 2009 3:41 pm


Return to Probleme de cuplu

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 4 guests

cron