un sfat m-ar ajuta foarte mult!

[eduard]

Buna ziua...trebuie sa va avertizez de prima data ca o sa fie mult de citit...voi incerca sa fiu cat mai explicit:)
Eu, eduard, 34 de ani, inginer constructor, administrator de firma...am avut o copilarie destul de dificila, tatal meu a crescut intr-o casa de copii in care erau..ai tai...ai mei..si ai nostri, apoi din lipsa banilor a fost dat la orfelinat...de aici, o disciplina fffff rigida, mai ales mostenita si invatata si de la tatal lui, bunicul meu de nationalitate germana ( ex, copii nu aveau voie sa manance cu tatal la masa, comunicare 0 in familie, mai pe scurt, 1 stapan si restul sclavi). nu vreau sa fiu inteles gresit, tata m-a iubit si ma iubeste fff mult, doar ca nu a fost capabil sa isi arate acea dragoste asa cum trebuie. El a ajuns doar prin puterile lui un medic veterinar destul de bun a crescut 4 baieti si o fata (suntem 5 frati) si a crezut ca aceeasi "dictatura ne va realiza" si pe noi.Eram batut frecvent cu furtunul de la masina de spalat pana iesea sangele din piele, bagat foarfecul in mijlocul capului adica tuns, ciuntit si trimis asa pana la frizerie sa ma tund 0, pus o pancarda la gat pe care scria hot si plimbat prin cartier, etc...am scris doar cele ce m-au marcat cel mai tare. binenteles, aceste pedepse le primeam cand greseam. greseli??....cam ce fac toti tinerii din ziua de azi,,,,nu am ramas corijent, nu am avut niciodata probleme cu politia,,,,deci acele greseli erau mai degraba ceva de genul "nazdravaniilor" din "Amintiri din copilarie" a lui Creanga. De aici, a venit primul defect :: MINCIUNA. Datorita lipsei de comunicare si intelegere , de frica pedepselor atat de aspre, am inceput sa mint, azi asa, maine asa, pana am ajuns sa o fac aproape inconstient si involutar!
deja in liceu ajunsese-m un razvratit, ma invarteam in jurul mediei sase - sapte. anturajul in care eram nu era stralucit, aparusera si primele semne de depresie!
la jumatatea clasei a 12 am luat taurul de coarne,,,am rupt-o complet cu anturajul vechi si am inceput sa ies cu o colega de clasa, tocilara clasei, o tipa destul de frumoasa. Am tras tare si am intrat la facultate cu bursa, am luat chiar 10 la matematica:))..acea tocilara avea sa devina sotia mea pentru ca intre timp deja ma indragostise-m de ea:))
in 1998 ne-am casatori (eram anul 2 de facultate), pe 12 iunie iar in decembrie s-a nascut copilul nostru, Alexandru!
Ea, Gabriela 34 de ani economista. La varsta de 9 ani a avut o boala fff grava, a stat 1 an in coma, apoi un an a facut scoala in spital, parintii anuntati sa se pregateasca de inmormantarea ei. Cred ca aici a fost primul soc pentru ea. Copilaria ei???...dezastru!!...nu avea voie sa iasa din casa deloc, doar scoala si acasa, , scandaluri zilnice intre parinti care se lasau frecvent cu batai puternice , gelozie exagerata a tatalui,(om simplu, crescut la tara, iar o sora a lui a adus acasa un copil din flori) alcool la greu la ambii parinti.De aici primul ei defect: PERFECTIUNEA.isi dorea o familie perfecta, un sot perfect, un copil perfect, nu putea, sau mai exact, eu cred ca nu voia sa accepte ca nu exista pe lumea asta om fara defecte.
in 2005 iar am luat taurul de coarne , m-am enervat si mi-am facut firma mea de constructie.
intre timp au inceput sa apara primele probleme:: de cum intram in casa incepea sa reproseze aproape din orice....din tantar facea armasar,
o cicalitoare de nota 20. asta, Dorinta Perfectiunii pentru ea, combinat cu Minciuna de la mine, au dus la amanarea sosirii mele acasa cat de mult, m-am afundat in munca ffff mult. scandalul si cearta acasa ea o cauta in 90% din cazuri , eu ieseam afara, ma plimbam 2 sau 3 ore ma calmam apoi veneam acasa...ea in acest timp plangea si se consuma enorm. de batut nu am batut-o in copil nu am tras niciodata nici o palma, am incercat sa comunic fff mult cu el.
In 2006 a mai venit inca o palma a vietii, sora ei studenta in iasi, 23 de ani, s-a sinucis:(
Dupa 2 saptamani l-au gasit in padure spanzurat si pe fratele socrii mele, dar care disparuse de acasa odata cu cumnata mea.
In ultimul an au inceput sa apara si problemele financiare, combinate deja cu reprosurile ei tot mai dese, cu o epuizare fizica enorma, am ajuns sa consum fff mult alcool, sa nu ma mai intereseze de nimic, imi ascundeam amarul in alcool ca sa uit tot,,,tot,,,dar mai putin copilul de care eu am avut grija cel mai mult:(datorita programului mai flexibil de lucru).
anul trecut s-a sinucis si o sora a socrii mele, alt soc!!...marturisesc ca atunci eram fff revoltat de aceste gesturi!!!doar atat imi trece prin cap::: cum au putut???...dar de ce????
din 2010 in februarie am clacat complet:::...depresie severa, nu ma mai interesa absolut nimic, comunicam doar cu Alexandru, baiatul meu!
nu faceam scandaluri acasa, dar eram o leguma!!
cam din martie2010, cand au napadit toate problemele astea asupra noastra, sotia si-a luat mana de pe mine si imi repeta zilnic ca vrea sa divorteze....eu????...nu realizam nimic!!!
pe 29 noiembrie am avut o cadere psihica puternica,,mi-am dat seama ca aveam o problema foarte mare si de suparare ca sotia nu m-a ajutat in acel an cu absolut nimic, doar reprosuri si amenintari, am incercat sa ma sinucid!..incercat, mult spus, ptr ca eu acum cred ca doar am incercat cu un ultim efort sa atrag atentia celor din jur ca am o problema, ca vreau sa fiu ajutat m-am aruncat de la balcon, de la etajul 1!!
binenteles, eram beat mort:)
ambulanta, spital, refuzat internarea la spital(dr de garda era un fost coleg de liceu care numai nu s-a pus in genunchi sa stau acolo 2 zile). tentativa de suicid, refuzat internarea....directia spitalul de psihiatrie. A doua zi a venit fratele cu sotia si m-au luat de acolo!!
ce a facut sotia in continuare????...imi spunea zilnic ca ea cel mai mult isi doreste sa ma fac eu sanatos dar relatia noastra nu mai exista!...doar atat!!!!
mi-am dat seama cat de grava este problema mea, am inceput sa caut pe net...asa am aflat si eu ca sunt bolnav:))
mi-am cautat psiholog., nu am mai baut, am incercat sa incep sa imi rezolv din caruta de probleme din urma.....am mers la psiholog...totul bine si frumos cam 1 saptamana dupa sedinta...iar clacam, iar bautura,,,iar plecam de acasa de nebun, sotia iar reprosuri,,,exact ca o roata care se invarte si are o unflatura, care la 7 zile te zdruncina:))
mi-am dat seama ca doar eu singur si cu psihologul nu reusesc, m-am intors la spitalul de psihiatrie, am cautat doctorul din ziua aia, dar mi-a spus ca fara internare nu ma poate trata...eu internare acolo, nici sa ma gandesc nu pot,,,e jale acolo,,,nu doresc nimanui sa stea macar 1 zi cat am stat eu acolo:(( m-am dus la cabinet particular Nicolae Vlad,,,consultatie, tratament. Dupa 2 zile de tratament deja eram ALT OM, am inceput sa constientizez tot ce va spun eu acum:))
acum am 10 zile de tratament, iar de 1 saptamana mi-am dat seama ca si sotia mea este fff depresiva, am inceput sa imi dau seama ca tot ce mi-a facut mie rau nu a facut cu rea vointa ci datorita faptului ca este depresiva!
acu nu stiu ce sa fac!!!!????
daca nu ii semnez divortul, spune ca o tin cu forta cu mine, ca nu este fericita, ca nu ma iubeste si nu vrea!!....Aproape orice fraza se incheie la ea cu "PUNCT" (cuvantul asta il pronunta)
daca ii semnez divortul, se distruge, sunt sigur de asta, din diferite motive:::
ea este nefericita cand sta la parintii ei
ea este nefericita la servici
nu vrea sa mearga absolut deloc la psiholog
nu vrea sa mearga deloc la psihiatru
nu vrea sa mearga sa vorbeasca deloc cu preotul( este fff credincioasa, noi suntem catolici iar la catolici ramanem casatoriti ptr totdeauna)
copilul este mai distant de ea decat de mine,,,,eu ii fac si ii dau mancare, , doarme doar cu mine,si asta din cauza reprosurilor ei, pe care, nu stiu daca am mentionat, nu mi le face doar mie , ci la toata lumea din jurul ei, se crede JUSTITIARUL perfect.
am rugat-o sa-mi dea cateva soluti simple:: crede ca va reusi singura sa educe si sa creasca copilul, cum facem cu locuitul, efectiv, nu POATE sa se gandeasca la nici un fel de solutie, nici daca stam impreuna, nici daca divortam.
vine de la munca pe la 6-7 , mananca si doarme, atat doar....
copilul are 12 ani si a inceput sa isi dea seama de unele lucruri,,,,de ex, acu o saptamana, l-am dus la psiholog iar sotia l-a intrebat acasa ce a vb la dr, iar el a raspuns:" de ce intrebi??..odata ce nu vrei sa mergi la doctor inseamna ca nu te intereseaza"
are impresia ca toata lumea este impotriva ei...etc
Pe scurt, nu mai stiu cum sa o abordez, nu vreau sa o tin cu forta langa mine, eu vreau doar sa fie sanatoasa si fericita, dar imi este ffff frica de faptul ca se va distruge daca o voi lasa sa faca acest pas fara sa se gandeasca fffff bine, fara sa isi contureze ffff bine ideile si planurile de viitor, fara sa se gandeasca ffff bine la copilul nostru! cel mai mare pas pentru ea ar fi sa accepte ca are nevoie de ajutor, dar ea, nu si nu, PUNCT!
din punctul meu de vedere si maine ii semnez divortul, chiar daca ma doare, dar nu sunt ferm convins ca asta este singura sau cea mai buna solutie pentru mine, ea si alexandru:((

PS: eu unul mi-am dat singur seama ca am nevoie de ajutor, singur mi-am cautat psiholog, daca am vazut ca nu merge, am cautat psihiatru, am fost si la preot, m-am spovedit, mi-am dus si baiatul la psiholog,, marti ii iau evaluarea...vedem,,,char ma simt fffff bine:))
PS2: nu am inselat-o niciodata, pentru mine notiunea de familie este sfanta!!
acum urasc alcoolul:))
de o saptamana stau zi de zi pe capul socrilor mei ca au nevoie de ajutor , astazi au fost la psihiatru:)) alcool, gelozie, certuri, atacuri de panica, frica de viitor

[admin]

Draga Eduard,

In primul rand as vrea sa te felicit pentru ca ai apelat la ajutor si nu ai asteptat ca depresia sa treaca de la sine.
Imi pare rau ca lucrurile stau atat de rau in familia ta, insa este destul de greu sa o convingi pe sotia ta sa apeleze la ajutor.
Bine ar fi sa faceti atat terapie individuala, cat si terapie de cuplu.
Tot ce poti face pentru sotia ta este sa fii suportiv, sa o ajuti sa se mai linisteasca si la momentul potrivit sa o convingi sa mearga si la un psiholog, daca nu chiar la un psihiatru.

Iti urez succes!
Psiholog Gabriel Dinu