dilema

[emine_emine]

Buna seara. Va scriu in speranta ca ma veti ajuta cu un sfat. Am un copil de 8 ani, nefiind casatorita cu tatal copilului. In urma cu doi ani l-am rugat sa recunoasca copilul, fara nici o obligatie ulterioara din partea lui. Dupa amanari, timp de gandire, anul acesta a facut si acest pas, dar cu conditia sa pastreze legatura cu copilul. Am acceptat gandindu-ma ca e bine pentru copil sa isi aiba tatal aproape. Dupa ce am treminat formalitatile mi-a pus conditii in ceia ce priveste cresterea si educatia copilului (tatal este turc deci ca o concluzie vrea sa fie crescuta "ca o turcoaica"). Am acceptat dar... el nu e pregatit sa faca recunoasca fata de prieteni, rude, familie(e insurat) acest copil, nu "simte chiar ce trebuie, si nici nu vrea sa simta mai mult". I-am propus sa am incredintarea copilului prin hotarare judecatoreasca pentru a nu fi obligat sa mentinem legatura, dar refuza, vrea sa pastram legatura , sa viziteze copilul. Vizitele sunt rare si scurte de multe ori nu sta nici macar o ora. Copilul e din ce in ce mai atasat de el, isi doreste mai mult timp cu el, ii simte lipsa din ce in ce mai mult. Nu inteleg de ce vrea sa mentinem legatura atata timp cat nu vrea sa simta "mai mult" pentru copil, nu vreau pensie alimentara, nu vreau bani de la el, doar afectiune pentru copil. Ma gandesc ca pe masura ce timpul trece, copilul se ataseaza mai mult, iar cand va mai creste putin si va realiza ca nu are "acces in lumea tatalui ei", ca el o tine "ascunsa", copilul va fi afectat.
Ce ar trebui sa fac, sa accept in continuare situatia in speranta ca peste un timp lucrurile se vor schimba, sa departz copilul de tatal lui acum cand inca nu intelege realitatea? Cum sa il conving pe el ca situatia de acum nu e benefica pentru copil pe viitor, si e mai bine sa se departeze de copil daca nu vrea sa se implice mai mult?
va multumesc

[cedelena]

Buna, vreau sa te anunt ca nu sunt psihoterapeut. Se pare ca iti iubesti copilul foarte mult si ai o situatie financiara buna cu care poti sa il intretii fara ajutorul turcului. Asta este foarte bine, pastreaza situatia asa.
Copilul traieste in Romania, asa presupun. Este realist ca el sa se adapteze mediului din Romania. Sa cresti o "turcoaica" in Romania este destul de ciudat. Daca erati in Turcia, atunci era mai "sanatos" sa creasca in cultura lor. In realitate, practic, tu nici nu stii ce inseamna sa cresti un copil turc, nu stii traditiile de zi cu zi, nu stii credintele lor cele mai profunde. In realitate tu chiar nu ai putea sa cresti un "turc" veritabil. Plus ca nu ai oameni turci pe langa tine de la care copilul sa se inspire zi de zi. L-ai dezorienta.
Copilul poate citi carti despre viata turcilor (cu bune si rele). Copilul in realitate chiar are un tata turc, si o mama romanca, insa copilul traieste in Romania. E bine sa iti inveti copilul sa nu se invinovateasca pentru situatia familiala din momentul prezent. Si nici tu sa nu te invinovatesti. Sa "regreti" ca situatia este asa, insa "vina" nu exista.
Realitatea este cea mai buna.
In realitate nu ai "nevoie" de "aprobarea" turcului, ca sa iti cresti copilul cum vrei tu, ca sa faci ce vrei tu cu viata ta. Se pare ca tu preferi aprobarea lui, dar sa stii ca in realitate nu ai "nevoie" de ea. Chiar daca tu nu vrei bani de la turc, el nu "trebuie" sa iti dea afectiune tie si copilului tau (si al lui). Simte-te dezamagita (nu te simti ranita) si nemultumita (nu furioasa) pentru comportamentul lui. Da, logic, ca daca ai avea puterea sa schimbi lumea, atunci clar (cu o bagheta magica) l-ai face sa se comporte exact asa cum vrei tu. Dar in realitate el se comporta asa cum se comporta el. Este ineficient, necesita efort considerabil si timp mult ca sa tot incerci si incerci si incerci sa schimbi comportamentul "neplacut" al lui, nu crezi?
Nu stiu ce stie copilul precis din realitate. Daca stie ca tatal lui este insurat cu alta femeie, daca intelege ce inseamna "tata biologic" (daca stie cum sunt nascuti copiii). Daca stie ce inseamna sa cresti un copil (pe el) zi de zi, sa fii efectiv, in realitate, zi si noapte langa el. Nu stiu daca turcul are copii, ceea ce ar insemna ca el are frati vitregi.
Sfatul meu este sa reusesti sa ii "arati" copilului cum sa fie multumit cu ceea ce are.
Scuza-ma ca sunt dura (insa nu putem discuta prea mult): continua-ti viata, nu mai tanji dupa turc, cauta-ti un alt barbat pe care copilul tau sa il indrageasca (daca nu faci asta, risti, ca in viitor sa te "agati" de copilul tau, sa nu il lasi sa isi traiasca propria viata), fa alti copii, nu iti mai impinge copilul sa il indrageasca pe turc (copii cand sunt mici cred ca toti barbatii mari sunt tatii lor - deci, in realitate, ar iubi si considera tata si un alt barbat decat cel biologic), nu invinovati (nici pe tine, nici turcul, nici viata) - REGRETE, REMUSCARI este adaptativ sa ai.
Citeste "Ghid pentru o viata rationala" a lui Albert Ellis.
Poate te duci si la cateva sedinte cu un psihoterapeut (2-3 sedinte cu Roxana, domnul Dinu sau altcineva) ca sa iti constientizezi in realitate atitudinea ta, sentimentele pe care le ai, perceptia ta asupra acestor evenimente. Poti sa iti duci copilul la cateva sedinte, ca sa reuseasca sa inteleaga cum se poate adapta el mai sanatos realitatii in care este acum. Poti sa il duci la orice varsta. Puteti sa faceti "terapie de cuplu", tu si copilul tau, ca sa intariti legatura dintre voi.

[andreea1001]

depinde si de copil conteaza sa iei in functie de nevoile lui