Gabi, iti multumesc pentru onoarea de a fi primul care scrie pe acest forum. Chiar daca nu este o placere, o sa-mi amintesc putin de motivele pentru care am apelat la psihoterapie. Eram incordat toata ziua, mi-era teama si de umbra mea, daca auzeam de o boala credeam ca o am si eu, ma credeam fragil si sensibil ca un pahar de cristal, evitam sa ma intalnesc cu prietenii, nu ma mai duceam la cursuri la facultate. Cel mai puternic si neplacut simptom al meu era ca aveam atacuri de panica. Cel mai des in autobuz, in metrou, in clasa. Nici la paine nu ma mai duceam, decat daca ma insotea cineva. Cand aveam atacurile de panica, transpiram instant, mi se punea un nod in gat, de juram ca mi s-a umflat omusorul, imi batea inima ca atunci cand alergam, aveam niste ameteli ciudate, adica nu erau ca atunci cand te invarti in loc 30 de secunde, ci mai degraba ca o stare confuza, fara control. Groaznic. Am tinut-o asa aproape un an. Ce sa mai spun, nu-mi mai traiam viata, ci mai degraba era ca o agonie. Oricum nu eram eu cel mai fericit om nici inainte sa incep sa am atacurile, dar cand au inceput, viata mea s-a schimbat in rau radical. Tin minte ca in prima sedinta mi-ai spus ca in 5-7 sedinte se rezolva. In total, cred ca am venit la tine de vreo 17 ori . Chiar daca de atacuri am scapat cam dupa 4-5 sedinte, teama si celelalte probleme ale mele au necesitat mai mult lucru. Oricum, nu mi-am imaginat vreodata ca ma voi schimba in asa masura si regret enorm toti anii in care am ales sa imi fac griji, in loc sa imi traiesc viata intr-un mod normal si constructiv.
In concluzie, as vrea sa spun ca apelarea la psiholog a fost cel mai bun lucru din viata mea.
Gabi, iti multumesc pentru tot!
Sper sa citeasca acest mesaj cat mai multi oameni si sa apeleze cu incredere la psiholog.
Octavian
P.S.: Esti invitat la nunta mea, pe data de 15 august 2009