Multe dintre persoanele care nu au apelat niciodata la un psihoterapeut sau care au avut experiente neplacute cu un psihoterapeut in trecut, e posibil sa fi ramas cu cateva prejudecati despre experienta mersului la psihoterapeut. Aceste prejudecati s-au perpetuat si transmis in timp ca niste adevarate mituri care ii impiedica pe multi sa apeleze la ajutor sau sa apeleze cu mari rezerve.
Voi incerca mai jos sa lamuresc unele dintre aceste mituri care ii impiedica pe unii oameni care au nevoie de ajutor sa il ceara.
Unele dintre cele mai comune prejudecati sunt:
1. Psihoterapeutii isi aleg aceasta meserie pentru a-si rezolva anumite probleme personale – adica psihoterapeutii sunt „nebuni”
Psihoterapeutii sunt umani la fel ca oricine si in multe cazuri intr-adevar si ei s-au lovit in viata de diferite situatii dificile, pe care au reusit sa le rezolve si care i-au impulsionat sa se pregateasca sa ajute si alte persoane care se confrunta cu situatii similare. Mai mult decat atat, conditiile de atestare a psihoterapeutilor sunt in asa fel realizate astfel incat sa se evite situatii in care persoane care se confrunta cu probleme majore sa practice aceasta meserie.
Important este sa fii cat mai documentat in ceea ce-l priveste pe psihoterapeutul tau si sa ai incredere in expertiza sa.
2. Psihoterapia este prea scumpa si dureaza la nesfarsit
Acum multi ani, atunci cand psihanaliza realizata de Freud era in voga, era ceva obisnuit sa mergi la psihoterapie de 3-4 ori pe saptamana timp de cativa ani chiar. Acum putini psihoterapeuti mai practica aceasta metoda. Psihoterapia cognitiv comportamentala, cea practicata in cadrul echipei noastre, este focusata pe folosirea unor tehnici care sa fie eficiente si dedicate unui obiectiv specific. Multe persoane care apeleaza la noi reusesc sa isi depaseasca anumite probleme cu care s-au confruntat ani de zile in 10-20 de sedinte. Pentru altii e posibil sa dureze mai mult, insa majoritatea oamenilor observa in 5-10 sedinte o anumita ameliorare a simptomelor cat si daca psihoterapeutul cu care lucreaza este potrivit pentru ei. Schimbarea nu e nevoie sa dureze ani de zile.
3. Psihoterapeutii vorbesc intr-un limbaj greu
Fiecare arie de specializare are termenii sai de specialitate iar psihologia nu face exceptie. Mai mult, linia intre psihologia de baza si tehnicile validate stiintific este destul de fina uneori. Totusi, psihoterapeutii bine pregatiti vor reusi sa isi adapteze limbajul de specialitate la un mod in care clientilor lor sa le fie accesibil.
Nu ezita sa ii semnalezi psihoterapeutului daca ceva nu este clar din explicatiile acestuia astfel incat rezultatele sa fie cat mai bune.
4. Psihoterapia te transforma intr-o alta persoana
Echipa noastra te va ajuta sa iti descoperi punctele forte care sa te ajute sa iti traiesti viata pe care ti-o doresti – nu sa devii o alta persoana. Psihoterapeutii bine pregatiti isi ajuta clientii sa devina persoanele care isi doresc ei sa devina – nu ce ar crede psihoterapeutii ca ar trebui sa devina.
5. Psihoterapeutii vor sa vorbeasca despre copilarie
Aceasta este o suprageneralizare provenita din orientarea Freudiana. In psihoterapia cognitiv comportamentala focusul cade pe a ne ajuta clientii sa isi rezolve situatiile si starile cu care se confrunta acum. Desi este cateodata folositor sa adresam si anumite situatii din copilarie, acest lucru va fi discutat si stabilit in cadrul sedintelor, in functie de obiectivele clientului.
Daca esti interesat/a sa incepi psihoterapia, te asteptam la cabinetele noastre din Bucuresti sau Cluj sau in aplicatia online www.gandestesanatos.ro – aici inregistrarea si primele 3 sedinte-lectii sunt gratuite.
NOU! Acceseaza gratuit primele 3 sedinte-lectii ale platformei de psihoterapie si dezvoltare personala online descarcand aplicatia Gandeste Sanatos din AppStore si GooglePlay. Daca doresti si interactiune cu un psiholog te poti inregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Mult succes!
Psihoterapeut Irina Paraschiv