Valorile – rolul lor în echilibrarea emoțională

Soluțiile care le sunt oferite oamenilor pentru a depăși starea de depresie în care se pot afla în momente diferite ale vieții lor sunt diverse: reconectarea cu alți oameni, o muncă plină de însemnătate, depășirea traumelor din trecut, refacerea viitorului. Toate acestea sunt cât se poate de importante și valabile, dar în acest articol vreau să punctez importanța pe care o are reconectarea față de valorile esențiale.

Nu mulți sunt cei care înțeleg diferența dintre valorile intrinseci și cele extrinseci. Cele intrinseci se referă la lucrurile pe care noi le considerăm importante, ca scop în sine și nu pentru ceea ce obținem de pe urma lor. Suntem încurajați în mod constant să vorbim despre valorile extrinseci, iar momentele în care ni se cere să povestim despre valorile noastre intrinseci cu voce tare, sunt rare. Studiile arată că motivațiile noastre intrinseci sunt întotdeauna prezente, însă în stare latentă. Nu permitem și nici nu creăm spațiu pentru ca aceste conversații critice să aibă loc.

Într-un experiment făcut de câțiva cercetători, li s-a cerut participanților să alcătuiască o listă cu valorile lor intrinseci, după care au fost întrebați, în ce fel ar trăi diferit, dacă ar acționa pe baza acelor valori. Când oamenii au conștientizat că au fost duși de nas de falsele valori, accentul a căzut pe a alege să înceapă să-și urmeze valorile intrinseci. Cercetătorii au identificat în faza inițială, niveluri ridicate de materialism în rândul participanților. Materialismul era corelat puternic cu depresia și anxietatea sporită. Acestea au fost măsurate și la sfârșitul experimentului și s-a arătat pentru prima dată că este posibil să intervenim în viețile oamenilor într-un mod care să le reducă semnificativ nivelurile de materialism. Oamenii care trecuseră prin acest experiment aveau un materialism mult mai scăzut și o stimă de sine mult mai mare, iar acestea erau efecte mari și măsurabile. Este o dovadă a faptului că un efort concentrat de a inversa valorile care ne fac nefericiți funcționează.

Majoritatea oamenilor simt să aprecieze de prea mult timp lucrurile greșite. Este nevoie să creăm un contraritm la valorile nesănătoase care duc la suferință emoțională. Nu suntem prizonierii valorilor care ne fac să ne simțim rău. Intrând în contact cu alți oameni, gândind profund și reconectându-ne cu lucrurile care contează cu adevărat, putem începe să săpăm un tunel înapoi către valorile semnificative.

În concluzie, începeți să puneți sub semnul întrebării valorile nesănătoase cu care sunteți inoculați de atâta timp și să creați spațiu pentru ca astfel de conversații să aibă loc, astfel încât să nutriți în mod conștient valori semnificative.

Dacă aveți nevoie de sprijin în a conștientiza, a stabili și a urma valorile intrinseci, vă așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina de Contact a site-ului și să realizați o programare.

NOU! Accesați gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă doriți și interacțiune cu un psiholog vă puteți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psiholog Ioana Ionicioiu

0746 211 896

ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro

(Photo by Lina Trochez for Unsplash.com)