Trăirile noastre interioare sunt uneori atât de complexe, încât nici noi nu le înțelegem și nu știm cum să ne raportăm la ele. Probabil și tu ți-ai spus la un moment dat că nu trebuie să te simți într-un anumit fel sau poate ți-ai spus că nu trebuie să te gândești la anumite lucruri. Foarte probabil ca și ceilalți să îți fi spus la un moment dat cum ar trebui să te simți (“Nu mai fi trist”, “Nu mai plânge”, “Nu te mai îngrijora”).
Acest mod de a ne raporta la propriile trăiri este pe cât de invalidant, pe atât de nociv pentru sănătatea noastră mentală. Nimic nu este mai invalidant decât să îmi spun sau să mi se spună că nu trebuie să mă simt într-un anumit fel sau că nu trebuie să mă gândesc la anumite lucruri. De regulă, această atitudine nu este rău intenționată, ci mai degrabă se sprijină pe lipsa de înțelegere a propriilor gânduri și emoții, care ne lasă fără mijloace de a le face față.
În loc să ne negăm emoțiile și gândurile negative, putem încerca să le înțelegem, să le normalizăm, să le acceptăm și să ne dăm voie să le trăim.
Este normal să avem emoții negative
Emoțiile negative sunt inevitabile și fac parte din repertoriul nostru emoțional datorită funcției adaptative pe care au avut-o de-a lungul dezvoltării noastre ca specie. Ne-am născut cu o predispoziție genetică de a simți toată gama de emoții negative deoarece în trecut ne-au ajutat să supraviețuim și să ne transmitem genele mai departe. Fără frică nu am fi putut să ne luptăm cu pericolul sau să fugim de el, așa cum fără anxietate nu am fi fost suficient de precauți și vigilenți pentru a ne proteja.
Chiar și în prezent, emoțiile negative și-au păstrat funcția adaptativă. Unele emoții, precum anxietatea, ne ajută să ne mobilizăm resursele și să facem față provocărilor vieții, motiv pentru care este normal să avem această emoție înainte de evenimente importante precum examene, interviuri, schimbări majore în viață. Tot emoțiile negative ne comunică informații esențiale despre nevoile noastre și despre situațiile în care ne aflăm. Uneori aceste emoții reprezintă chiar un semnal de alarmă care ne transmite faptul că ceva nu este în regulă în viața noastră și că e nevoie să luăm măsuri.
Deci chiar dacă emoțiile negative pot fi foarte neplăcute și inconfortabile, ele sunt normale și necesare în viața noastră. Drept urmare, în loc să le suprimăm, să le negăm sau să le evităm, ar fi mult mai benefic să încercăm sa le înțelegem, să le acceptăm și să le oferim spațiu să se consume.
Este normal să avem gânduri negative sau inconfortabile
Toată lumea se confruntă uneori cu gânduri negative, intruzive, uneori nepotrivite, chiar fără sens. Și nu este de mirare, având în vedere faptul că pe zi avem aproximativ 50.000 de gânduri, atât conștiente, cât și inconștiente. În plus, mintea noastră este predispusă la o serie de erori de gândire care ne fac să vedem realitatea altfel față de cum este. Uneori catastrofăm prea mult, crezând că ce ni se întâmplă este cel mai îngrozitor lucru care s-ar putea întâmpla, alteori gândim în alb și negru, omițând nuanțele de gri, iar de multe ori avem cerințe absolutiste și rigide despre cum ar trebui să fim noi înșine, ceilalți și viața în general.
Ce facem de multe ori cu gândurile negative și inadecvate este că ne judecăm pentru ele și ne spunem că nu trebuie să gândim în felul acesta. Însă efectul acestei strategii este exact opus – cu cât încercăm mai mult să ne suprimăm gândurile, cu atât ele devin mai puternice și intruzive.
Pentru a exemplifica, încearcă să nu te gândești la un elefant roz.
La ce te-ai gândit?
Mintea noastră fiind atât de complexă, nu putem controla ce gânduri ne apar în minte, însă putem controla modul în care reacționăm la ele. Putem să le conștientizăm prezența, să înțelegem că sunt doar niște gânduri, care vin și pleacă, în aceeași măsură în care putem să le punem la îndoială și să le chestionăm, ținând cont de faptul că nu tot ceea ce gândim este adevărat. În concluzie, nu alegem nici gândurile care ne apar în minte, nici emoțiile pe care le simțim, însă putem alege modul în care ne raportăm la ele. Atâta timp cât încercăm să le înțelegem, să le dăm un sens, să le normalizăm și să le oferim spațiu să se exprime, ele vor deveni mai puțin copleșitoare.
Dacă ai nevoie de ajutor din partea psihologului, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu poți ajunge, intră pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Raluca Liștea
0736.177.407