Te simți inconfortabil în situații sociale?

Cu toții avem o nevoie biologică și instinctivă de a ne conecta și de a forma legături semnificative cu ceilalți. Vrem să simțim că aparținem, că nu suntem singuri, că suntem înțeleși și acceptați pentru ceea ce suntem. Deși suntem ființe sociale și împărtășim aceleași nevoi sociale, unii dintre noi avem dificultăți în a ne conecta cu ceilalți și ne simțim de-a dreptul inconfortabil în interacțiunile sociale.

Acest disconfort poate însemna multe lucruri – de la timiditate, anxietate socială, la lipsa abilităților sociale. Sau ar putea fi vorba doar despre ceva contextual, ca atunci când suntem într-o situație nouă și întâlnim persoane necunoscute, situație în care este normal ca la început să simțim un disconfort ușor până ajungem să ne familiarizăm cu locul și cu persoanele.

Pentru a ne fi mai ușor să înțelegem motivele pentru care am putea să ne simțim inconfortabil în interacțiunile sociale, este important să facem distincția între timiditate și anxietate socială. Pe de-o parte, timiditatea este o trăsătură de personalitate care devine vizibilă încă din perioada preșcolară și care are o prevalență destul de crescută în populația generală.

La fel ca anxietatea socială, timiditatea presupune disconfort și inhibiție în interacțiunile sociale, dar acestea nu sunt atât de severe încât să conducă la afectarea funcționării sociale, distres semnificativ sau evitarea situațiilor sociale. Altfel spus, chiar dacă resimt un anumit disconfort în situațiile sociale, persoanele timide se angajează social atunci când este necesar și reușesc să depășească acel disconfort.

Pe de altă parte, atunci când vorbim despre anxietate socială, vorbim despre un diagnostic clinic, despre o tulburare emoțională care în general debutează pe la începutul sau mijlocul adolescenței și care are un curs cronic, ce nu se remite fără tratament. În cazul anxietății sociale, nu vorbim doar despre un disconfort în situații sociale, ci de o frică excesivă și disproporționată, care duce fie la evitarea persistentă a situațiilor sociale, fie la suportarea lor cu mari dificultăți.

Deși nu toate persoanele care suferă de anxietate socială au ca trăsătură de personalitate timiditatea, timiditatea ar putea să reprezinte un precursor pentru anxietatea socială, mai ales dacă persoana s-a confruntat cu anumite situații în care s-a simțit respinsă, marginalizată sau inadecvată. De altfel, anxietatea socială se dezvoltă în urma confruntării cu anumite evenimente adverse care influențează într-un mod negativ imaginea de sine și evaluarea propriei persoane.

Ce face de fapt diferența între o problemă non-clinică și o tulburare emoțională este măsura în care problema interferează cu funcționarea de zi cu zi și distresul pe care îl provoacă. Doar o evaluare psihologică riguroasă ar putea să ne ajute să înțelegem mai bine cu ce ne confruntăm, iar dacă este vorba despre anxietate socială, este nevoie de intervenție psihologică specializată pentru a învăța să ne gestionăm fricile și tendințele de evitare.

Dacă ai nevoie de ajutor din partea psihologului, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu poți ajunge, intră pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.

NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psihoterapeut Raluca Liștea

0736.177.407

raluca.listea@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro