Când un părinte pleacă la muncă în străinătate, cea mai grea decizie nu este plecarea în sine, ci ce se întâmplă cu copiii: rămân acasă sau merg împreună cu părintele? Ambele variante presupun riscuri emoționale — sentimentul de abandon, în primul caz, și dificultăți de adaptare, în al doilea — dar ambele pot fi gestionate cu sprijin psihologic potrivit, oferit constant și, dacă e nevoie, chiar de la distanță.
De ce este migrația o provocare pentru familiile din România
Fenomenul migrării către țări mai dezvoltate decât România este deja o realitate a societății românești. Dificultățile financiare și dorința unei vieți mai bune au condus la decizii nu tocmai ușor de luat, cu consecințe pe termen lung. În acest context, atât cel care pleacă, cât și familia rămasă, trec prin schimbări importante.
De cele mai multe ori, unul dintre părinți pleacă pentru a „deschide drumul” înainte de a muta întreaga familie, sau pleacă temporar pentru a trimite bani acasă. Întrebarea care rămâne mereu deschisă este: ce facem cu copiii? Îi luăm cu noi sau îi lăsăm acasă? Cum vor evolua rămânând acasă? Cum se vor acomoda cu noua țară? Cum se vor adapta când ne vom întoarce?
Dacă copiii rămân acasă
Dacă copiii rămân acasă, relația cu părintele plecat trebuie să continue cu constanță. Doar a trimite bani nu este suficient pentru ei — copiii trebuie să resimtă mereu că sunt iubiți și acceptați, de la convorbirile zilnice prin telefon și internet, la vizitele dese și vacanțele petrecute împreună.
Timpul în care copilul este separat de părintele plecat nu trebuie să fie prea îndelungat. Altfel, copilul se simte abandonat, iar mintea lui „înțelege” că nu este o prioritate pentru părinții săi.
Semnele sentimentului de abandon
- Deteriorarea conduitei școlare
- Tulburări de atenție
- Indiferență și apatie
- Încăpățânare
- Comportamente agresive
- Lipsă de perspectivă
Când aceste semne apar, este important să căutăm ajutor de specialitate fără a amâna.
Dacă copiii merg împreună cu părinții
Dacă copiii merg cu noi, este bine să ne pregătim emoțional pentru o perioadă dificilă, în care atât adulții, cât și copiii se adaptează la noul mediu. Mutarea într-o nouă țară necesită pregătire: copilul trebuie să se simtă parte din decizie și să cunoască (chiar și virtual) noul mediu și locuința în care va sta. Cu cât știe mai multe detalii dinainte — cum va arăta noua viață, de ce ne mutăm, ce vom face acolo — cu atât tranziția va fi mai ușoară.
Odată mutați, merită să ne dăm timp de acomodare și să petrecem mult timp împreună ca familie, în ciuda haosului și oboselii care însoțesc un astfel de eveniment. Tranziția va fi mult mai ușoară dacă familia își construiește rapid o nouă rețea socială de prieteni sau dacă rudele cu care copiii au o relație de atașament (de exemplu, bunicii) vizitează familia.
Semnele neadaptării
Dacă, după 2-3 luni, copilul devine apatic, trist, neascultător, anxios, fără dorința de a socializa sau agresiv, este momentul să căutăm ajutorul unui specialist pentru recomandări concrete de abordare a situației.
Cum poate fi accesat ajutorul psihologic din străinătate
Mulți părinți se întreabă cum pot căuta ajutor într-o țară străină, mai ales când este vorba despre copii. Vestea bună este că terapia copilului se realizează, la fel ca la cabinet, prin intermediul părintelui. Psihologul îndrumă părinții cum să lucreze zilnic cu copilul, pentru a-l ajuta în procesul de adaptare.
Prin modalități de comunicare accesibile și sigure, precum Skype sau Messenger, terapia poate fi realizată în limba maternă, cu un terapeut român care înțelege bine ansamblul situației care a adus copilul în suferință.
Recomandăm să apelați fără amânare la ajutor specializat — pentru un copil, jumătate de an de suferință este foarte mult și îi poate afecta dezvoltarea. Ne găsiți pe www.gandestesanatos.ro, unde, realizând un cont de utilizator, beneficiați de trei lecții gratuite.
Povestea unei familii mutate în Germania
Redăm mai jos experiența unei familii mutate în Germania, care a găsit ajutor psihologic în momentul în care a avut cea mai mare nevoie:
„Experiența încercării adaptării într-o altă țară îmi lasă un gust amar, deși am încercat să las totul în urmă și să învăț din greșeli și doar ce e bun. Recunosc că și acum resimt efectele acestei proaste adaptări sau inadaptări, deși în curând se împlinește anul de când am revenit acasă în România. Ședințele psihologice realizate online au fost pentru mine mâna de ajutor în niște momente de cumpănă, ca și părinte. Deși am încercat să uit acele momente, îmi amintesc cu tristețe cum un copil vioi, fericit și extrem de vorbăreț, la o vârstă fragedă de 3 ani, a putut resimți un dezechilibru emoțional atât de puternic.
Am avut lângă mine un copil trist, răvășit, speriat și de sunetul frigiderului, și de lătratul unui câine, îngropat de coșmaruri și incapabil să zâmbească prea des, să se joace; un copil bolnav, cu febră, fără imunitate. Se prea poate ca și starea mea de acolo să fi contribuit la toate acestea. Sunt însă fericită că acum, privind în urmă, văd un copil aproape la fel ca cel cu care am plecat de acasă, cu o mică mențiune: soțul meu călătorește ocazional în Germania câteva zile o dată la câteva luni, iar acest lucru îl afectează încă pe micuț — deci e clar, pe undeva, că tot răul de acolo încă își mai lasă amprenta, dar e ceva infim în raport cu starea de bine generală.
Totuși, ca exemplu, făcând testul desenului familiei, copilul meu a desenat un copil mic, numit Piticuț, cu lacrimi, care plânge pentru că tăticul lui a plecat și nu se mai întoarce, deși știe că revine acasă. Îi este frică să nu îl piardă și e trist atunci când știe că tati pleacă la lucru în acele puține zile când e nevoit să nu fie acasă. Cine știe ce resimt copiii ai căror părinți sunt în străinătate perioade lungi și cât de triști pot fi.
Ședințele psihologice m-au ajutat să gândesc mai clar, să fiu un părinte mai bun, să aplic idei care să îmi ajute copilul să depășească această anxietate extremă și crâncenă datorată schimbării mediului, iar într-un final am hotărât să revenim în România.
Recomand tuturor părinților cu copii cu sufletul sensibil, în special celor extrem de fericiți de viața lor, să se gândească de două ori înainte de a părăsi această țară, sau, ca sfat, să facă tot posibilul să se integreze cu toții în noua țară, socializând de la început, legând prietenii, mergând la grădiniță sau școală, învățând o altă limbă — și totul într-un termen foarte scurt, pentru a grăbi integrarea și a nu permite prelungirea unei tulburări profunde de adaptare. Probabil că această schimbare poate sau nu să fie necesară în viața noastră, depinde de fiecare ce viață are aici, în România. Banii nu pot compensa niciodată un echilibru spiritual sau emoțional; nici măcar eu, personal, nu simt că în acest moment mi-am redobândit liniștea sau echilibrul avut înainte. Sunt un alt om.
Cumva, amprenta acestei experiențe este și acum în viața mea, dar în orice situație fără ieșire, ajutorul psihologic e acel prieten de care ai nevoie la greu și singura șansă de reechilibrare sau renormalizare.
Și mulțumesc mult Simona Chiriluță pentru toată implicarea și eforturile de a-mi fi alături cu cele mai bune sfaturi în acele momente dificile de părinte neputincios.”
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijin specializat.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play și începe cu primele 3 lecții gratuite ale programului de psihoterapie online.
Dacă îți dorești și îndrumarea unui psiholog pe parcursul programului, îți poți crea gratuit un cont pe www.gandestesanatos.ro, unde vei putea continua procesul terapeutic alături de unul dintre psihoterapeuții noștri.
Psiholog Simona Chiriluță
www.psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro