Acceptarea greşelilor

Cel mai probabil nu există persoană care să nu fi eşuat la un examen, care să nu fi ratat un deadline la locul de muncă sau care să nu fi luat o decizie mai puţin inspirată la un moment dat. Ştim că a greşi este omeneşte. Cu toţii facem greşeli, iar ceea ce rămâne esential în astfel de situaţii este felul în care ne raportăm la aceste greşeli.

Frecvent mi se întâmplă să văd la diverşi clienţi că întâmpină reale dificultăţi în a rezolva lucrurile sau sarcinile de la serviciu, din cauza faptului că le este teamă că vor face greşeli pe care ulterior le vor regreta. În consecinţă, ajung să petreacă multe ore rezolvând lucrurile pe care le au de făcut, iar când nu sunt absorbiţi de încercările de a face lucrurile extrem de bine/perfect, se îngrijorează pentru faptul că greşelile făcute se vor întoarce împotriva lor. Mai mult, se forţează să spună şi să scrie lucrul potrivit şi să pară că au permanent „situaţia sub control”, devenind astfel prizonierii fricii lor. Credem în mod eronat că a acţiona ca un perfecţionist este un semn al meritelor şi seriozităţii profesionale, nu al nesiguranţei.

Greşelile sunt inerente. Ele fac parte din viaţă. Prin urmare, scopul nu este acela de a le elimina, ci de a învăţa să trăim cu ele, să le acceptăm şi chiar să le folosim pentru a evolua. Capacitatea de a face greşeli şi de a trece mai departe ne conferă libertatea de a lua decizii şi de a învăţa din propriile noastre experienţe.

Iată câteva idei care să ne ajute în acest sens:

Toată lumea face greşeli. Acceptă greşelile.

Greşelile vin odată cu a fi un jucător în orice joc. Dacă eşti în joc, dacă munceşti, participi, relaţionezi, îţi trăieşti viaţa, atunci o greşeală ocazională nu este atât de groaznică. Chiar şi cei mai responsabili oameni fac uneori şi greşeli.

O greşeală nu înseamnă sfârşitul lumii

Chiar dacă nu toate alegerile noastre sunt perfecte pentru noi şi ar putea fi loc de mai bine, e important să vedem şi lucurile bune legate de deciziile luate.

Nu regreta greşelile

Atunci când greşim, avem de regulă, două opţiuni: fie petrecem o grămadă de timp regretând ceea ce s-a întâmplat, fie gândim soluţii, rezolvând problema. Nu le putem face pe ambele în acelaşi timp.

Concluzionând, un lucru este cert: nu putem evita greşelile şi nici nu este nevoie. Primiţi greşelile în viaţa voastră ca pe nişte vizitatori şi acceptaţi-vă ca fiinţă umană. Greşelile sunt semnul că încercaţi şi că nu tot timpul reuşiţi. Ele nu sunt un semn că sunteţi necinstiţi, leneşi sau neglijenţi.

Daca te confrunti cu dificultati in acceptarea propriilor greseli sau pe ale celorlalti, te asteptam cu drag la cabinetele noastre din Bucuresti si Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde inregistrarea si primele 3 sedinte-lectii sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poti accesa pagina de Contact a site-ului si sa realizezi o programare.

NOU! Acceseaza gratuit primele 3 sedinte-lectii ale platformei de psihoterapie si dezvoltare personala online descarcand aplicatia GandesteSanatos din AppStore si GooglePlay. Daca doresti si interactiune cu un psiholog te poti inregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psiholog Ioana Ionicioiu

0746 211 896

ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro