Cum functioneaza frica in mintea noastra

In primul rand exista doua zone principale in creier cu care procesam informatiile care au legatura cu frica.

Prima zona este una foarte veche din punct de vedere evolutiv. Ea este responsabila de procesarea foarte rapida, instinctuala a stimulilor din mediul incojurator, este de altfel si foarte rapida, actioneaza aproape instantaneu. E acea zona a creierului care ne ajuta sa sarim din fata unei masini care se apropie cu viteza de noi si astfel sa ne salvam viata.

A doua zona este una mai noua din punct de vedere evolutiv si e responsabila de procesarea logica si rationala a informatiilor. Este cea cu care facem calcule complicate si cu care planificam de exemplu cumpararea unei case. Aceasta zona functioneaza bine la nivel rational insa e destul de inceata in procearea fricii.

De cele mai multe ori, un atac de panica sau o stare de anxietate mai puternica apare intr-un moment de “vulnerabilitate”, asa cum il numim. Sa nu uitam ca ceea ce ne sperie sunt acele senzatii fizice neplacute care pot aparea la un moment dat in viata fiecaruia dintre noi. Ei bine, daca aceste stari fizice neplacute apar intr-un astfel de moment de vulnerabilitate – in care suntem mai obositi, mai surmenati sau suntem in mijlocul unei perioade neplacute din viata, atunci e foarte posibil ca acestea sa fie interpretate, in mod gresit, ca semn ca ceva rau se poate intampla fizic.

In acest moment acea zona responsabila cu procesarea rapida intervine. Ea va marca senzatia neplacuta, situatia sau locul in care ne aflam ca fiind ceva “periculos” care necesita evitat pe viitor.

Si apoi, ori de cate ori ne vom afla intr-un loc similar sau ne vom gandi la acea senzatie sau la acel loc se va declansa automat frica si senzatiile aferente. E ca si cum in mintea noastra, in zona rapida, se declanseaza un buton mare pe care scrie “Pericol” care duce la declansarea fricii, adrenalinei si a senzatiilor fizice. Acest mecanism repetat va duce la o evitare permanenta a locurilor sau situatiilor in care am simtit aceste stari.

Acest efect se propaga si cu ajutorul gandurilor de tipul scenaritei, de exemplu: “Daca mi se va face rau in magazin, asa cum mi-a fost si ultima oara?” sau “Ultima oara cand am plecat cu masina mi-a fost rau, daca mi se face si acum?”

Sa nu uitam ca daca scopul principal al acestei zone este sa ne apere de aceste “pericole”, atunci mecanismul va functiona chiar si in imaginar si foare rapid, asa cum functioneaza reflexele – de exemplu a-mi lua mana instinctiv de pe un obiect fierbinte.

Ceea ce facem in interventia cognitiv comportamentala este sa mutam procesarea din zona foarte rapida in zona rationala. Aceste lucru se face in mai multe feluri.

In primul rand prin invatarea a de unde vin toate aceste senzatii – care e cauza lor in organism si ce functie are fiecare.

In al doilea rand prin recunoasterea gandurilor irationale automate care apar in aceste situatii. Cele mai comune in anxietate sunt scenarita si catastrofarea. De exemplu, cele mai multe persoane care experimenteaza stari de panica si anxietate se vor gandi automat astfel: “Daca mi se va face rau – scenarita- , o sa imi pierd controlul, iar asta ar fi ingrozitor si catastrofal – catastrofare?” Astfel de ganduri apar automat si e necesar sa devenim constienti de ele pentru a invata sa controlez aceste stari de panica.

In al treilea rand, disputarea si contra-argumentarea acestor ganduri, precum si repetitia acestei dezbateri si a gandurilor rationale va duce la inlaturarea acelui buton de “pericol” si punerea in actiune a zonei mai rationale care sa preia aceasta procesare si sa ne ajute sa controlam acele senzatii pana la disparitialor completa.

E foarte important ca atunci cand observati in viata dvs astfel de stari sa apelati cat mai repede la ajutorul profesionist al unui psihoterapeut, inainte ca ele sa se inrautateasca. Interventia cognitiv comportamentala are rezultatele cele mai bune in tratarea acestor stari pentru ca functioneaza dupa un protocol stiintific foarte bine fundamentat. Impreuna cu un psihoterapeut veti putea discuta toate aspectele starii dvs, acesta va va explica toate cauzele si apoi veti invata impreuna cum sa le controlati asa incat sa reusiti sa va bucurati mai mult de viata.

Daca nu locuiti in Bucuresti sau va este greu sa ajungeti la cabinet, va puteti inscrie in aplicatia online www.gandestesanatos.ro – aici inscrierea si primele 3 sedinte-lectii sunt gratuite!

Mult succes!

Irina Paraschiv

Psihoterapeut

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro