Cum gestionăm îngrijorarea legată de locul de muncă?

Anxietatea legată de locul de muncă nu este o raritate în zilele noastre, impactul acesteia făcându-se simţit asupra performanţei de la locul de muncă, a calităţii muncii şi a relaţiilor cu colegii şi superiorii.

De cele mai multe ori, atunci când suntem îngrijoraţi în legătură cu locul de muncă, ne temem că îl vom pierde şi că nu vom găsi altul similar, ne îngrijorăm în legătură cu ce crede şeful, ne temem că munca noastră va fi criticată şi fie încercăm să o facem perfect, fie amânăm la nesfârşit momentul în care începem realizarea unei sarcini. (Leahy, 2005)

Conform renumitului psiholog american Robert L. Leahy, îngrijorările legate de locul de muncă sunt compuse dintr-o serie de factori. Amintim câţiva cu titlu de exemplu şi în cele ce urmează ne vom apleca asupra fiecăruia în parte: sindromul impostorului, nevoia de corectitudine şi apreciere şi perfecţionismul.

Sindromul impostorului

Suferi de ,,sindromul impostorului” dacă îţi pui la îndoială abilităţile şi te temi că în ciuda dovezilor externe ale competenţei tale, nu meriţi ceea ce ai realizat şi că mai devreme sau mai târziu vei fi dat în vileag.

Nevoia de corectitudine şi apreciere

Practic, această nevoie antrenează un cerc vicios: ne reducem aportul în momentul în care începem să simţim că există inechitate şi cu cât ne implicăm mai puţin şi ne pasă mai puţin de calitatea muncii noastre, întârziind cu realizarea sarcinilor de serviciu, devenim mai îngrijoraţi în legătură cu posibilitatea ca cei din jur să observe comportamentul de retragere, comportament ce credem că poate antrena consecinţe precum avertismentul sau concedierea.

Perfecţionismul

Se întâmplă adesea să petrecem perioade foarte lungi de timp la serviciu sau îndeplinind sarcini legate de serviciu, sacrificând timpul alocat familiei, prietenilor, sportului, activităţilor recreative sau somnului atunci când ne temem că eforturile noastre nu sunt suficiente.

În momentul în care se joacă totul pe o carte, singura valorizată fiind munca, presiunea asupra performanţei de la locul de muncă creşte şi odată cu ea creşte numărul îngrijorărilor; ne adâncim, astfel, într-un cerc vicios ce ne scade calitatea vieţii, netezind calea spre sindromul de burn-out, sau cum a fost numit în literatura de specialitate, depresia de la locul de muncă.

Într-adevăr, în prezent nu putem avea certitudinea că nu ne vom pierde niciodată locul de muncă, însă nicio cantitate de îngrijoarare sau anxientate nu va elimina această posibilitate. Soluţia într-o situaţie similară pare a fi dezvoltarea toleranţei noastre la incertitudine şi dezvoltarea abilităţii de a face diferenţa dintre îngrijorările productive şi cele neproductive: decide dacă este o problemă în legătură cu care poți face ceva chiar acum (sau foarte curând) şi treci rapid de la îngrijorarea în legătură cu problema la găsirea de soluţii în legătură cu ea. (Leahy, 2005)

Sper ca aceste informaţii să te ajute să ai o viziune mai limpede asupra modului în care putem gestiona anxietatea cu privire la locul de muncă, iar dacă ai nevoie de ajutor din partea psihologului, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu poți ajunge, intră pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.

NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psihoterapeut Anca Nemțeanu

0744.583.945

anca.nemteanu@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro