Mulți dintre noi se lovesc de dificultatea de a accepta și tolera persoanele care din anumite puncte de vedere sunt diferite. Deși în lumea actuală avem tot mai mult acces la diverse culturi și intrăm în contact mai mult cu oameni din medii diferite, lipsa de toleranță pare să fie în continuare o mare problemă la nivel global. Albert Ellis, fondatorul terapiei REBT, susținea acum mai bine de 50 de ani că pentru o bună sănătate mentală este necesară construirea și îmbunătățirea unei atitudini de acceptare – acceptarea necondiționată a propriei persoane, a vieții și, bineînțeles, a celorlalți. Dacă lumea devine tot mai conștientă de importanța acceptării de sine și își setează în terapie scopul de a se accepta mai mult, acceptarea celorlalți încă poate să trezească rezistență și frustrare.
Mulți dintre noi ne consumăm resurse înspre a-i schimba pe ceilalți, a-i controla, a-i modela după propriile opinii legate de cum trebuie să gândim și să ne comportăm și uităm că oamenii au dreptul să gândească pentru ei înșiși și au libertatea de a alege cum se comportă. Dacă le respectăm acest drept și acceptăm diferențele dintre noi, putem avea o relație mai sănătoasă cu ei. Mai jos sunt câteva aspecte care sper să ajute în procesul de creștere a toleranței și acceptării celuilalt.
Fă diferența dintre comportament și persoană
O capcană în care mulți dintre noi cădem este să etichetăm celelalte persoane și să le evaluăm general, global. Studiile arată că atunci când noi greșim, punem acea greșeală pe seama contextului (“Eram obosit, stresat de la muncă”, etc.), pe când atunci când ceilalți greșesc mai degrabă facem inferențe legate de personalitatea lor („Așa este el, furios tot timpul” sau „Are o personalitate dificilă”). În momentul în care cealaltă persoană greșește, are o atitudine pe care o considerăm nepotrivită, exprimă alte valori și credințe în care noi nu ne regăsim este important să ne amintim că în fața noastră se regăsește o ființă umană. Acea ființă este supusă greșelii, are un trecut și experiențe diferite de ale noastre, are atitudini care s-au format de-a lungul timpului și care au fost independente de el/ea, deci cară un bagaj cultural și emoțional în spate care o predispune să se comporte într-un anumit fel. În ciuda faptului că poate greși, să ne amintim că acea persoană face ce poate ea mai bine în contextul dat.
Discută pentru a înțelege, nu pentru a avea dreptate
O bună parte din dezbaterile la care luăm parte sună ca niște monologuri. Cineva își prezintă opinia, în timp ce celălalt așteaptă să îi vină rândul pentru a o contrazice și în loc să se asculte reciproc și să se înțeleagă punctul de vedere diferit, se vor distanța și mai mult unul față de celălalt. Îmbunătățirea abilității de a asculta și de a empatiza cu celălalt poate să micșoreze această distanță, să ne apropie și să găsim similitudini și lucruri pe care le avem în comun, respectând în același timp aspectele care ne diferențiază. Menținerea unei atitudini de curiozitate și deschidere poate face aceste discuții chiar interesante. Și dacă ne setăm de la început obiectivul “Să îl înțeleg pe celălalt” vs “Să demonstrez că am dreptate”, o dezbatere poate fi mai mult decât un monolog, deci mult mai fructuoasă și constructivă.
Îmbunătățește stima de sine
V-ați putea întreba ce legătură are stima de sine cu acceptarea celorlalți. Chiar dacă la o primă vedere nu pare foarte evident, în realitate, persoanele cu o stimă de sine stabilă se simt mai confortabil cu faptul că ceilalți sunt diferiți. În multe dezbateri sau întâlniri cu persoane diferite, ni se poate activa schema cognitivă de îndreptățire („Eu știu mai bine”, „Sunt superior”, „Așa se fac corect lucrurile”), schemă care de multe ori vine pentru a compensa sentimentul inferioritate la care avem mai greu acces. Dacă reușim să ne vindecăm de acel sentiment de inferioritate și stima noastră de sine nu mai depinde de factori externi, de exemplu ca ceilalți să îmi dea dreptate, va dispărea sau se va diminua mult și tendința de a-i controla pe ceilalți și de-a le impune cum să gândească, cum să fie. Așadar, îmbunătățirea stimei de sine este un pas important înspre acceptarea diferențelor interumane.
Identifică propriile frici
Un factor care duce la dificultatea de a tolera persoanele diferite de noi este frica. Poate uneori suntem mult mai în contact cu alte emoții precum furia sau dezgustul, însă dacă e să săpăm mai adânc vom descoperi că la bază poate fi frica cea care ne împiedică să îi acceptăm pe ceilalți. Primul pas este identificarea acelei frici și apoi analizarea ei. Cât de mult sunt bazate aceste frici pe ceva real și cât sunt prejudecăți? Cum am ajuns să am aceste frici? Din ce surse s-au format? O introspecție în acest sens este foarte utilă pentru a înțelege că multe din fricile cu privire la ceilalți pot fi iraționale.
Lucrează la capacitatea de a avea încredere în ceilalți
Dacă am avut experințe în care am fost trădați, mințiti, umiliți, și probabil majoritatea dintre noi am trecut cel puțin o dată în viață prin așa ceva, este foarte probabil să ne fi pierdut încrederea în ceilalți. Această neîncredere este cu atât mai mare în situațiile în care îi percepem pe ceilalți diferiți de noi. Recâștigarea încrederii în oameni poate fi un proces anevoios și dificil. Însă este foarte greu să reușim să îi acceptăm pe ceilați atâta timp cât nu putem să le acordăm încredere.
Sper ca acest articol să fi surprins câteva idei care să vă ajute la acceptarea necondiționată a celorlalți, iar dacă în acest demers aveți nevoie de sprijin din partea unui psiholog, vă așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu puteți ajunge, intrați pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina de Contact a site-ului și puteți realiza o programare.
NOU! Accesați gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă doriți și interacțiune cu un psiholog vă puteți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Alexandra Păcurar