Cum să-ți identifici mai bine nevoile

De multe ori ne putem simți stresați, furioși sau deprimați, fără să ne dăm seama că în spatele acestor emoții se află nevoi neîndeplinite. Majoritatea dintre noi ne gândim doar că nu vrem să ne mai simțim așa, însă este mai greu să punem punctul pe i și să exprimăm exact de ce anume avem nevoie. Și este de înțeles: „limbajul” nevoilor nu a fost încurajat, învățat și exersat de când suntem mici, iar acum poate fi dificil să îl înțelegem și practicăm. Tot mai multă lume cu care lucrez îmi spune cât le-ar fi fost de util ca ceea ce discutăm în terapie să fi învățat de mici din familie, de la școală, să fi avut acces la psihoeducație la o vârstă mai fragedă. Partea bună este că niciodată nu e prea târziu să învățați să vă identificați nevoile, iar sugestiile de mai jos sper să vă ajute în acest sens.

1. Prioritizează-ți nevoile

Multor persoane le este greu să își identifice nevoile pentru simplul fapt că nu și le prioritiează. Au învățat atât de mult să se sacrifice, să se gândească cum să facă să fie bine pentru toți ceilalți, să rezolve mereu probleme și să se lase prinse în activitățile zilnice, încât consideră un “lux” să se mai gândească și la ele din când în când. Un lux care de multe ori cred că nu și-l permit. Însă neglijatul nevoilor are până la urmă o consecință dăunătoare: propriul echilibru emoțional. Depresia, anxietatea, burnout-ul de multe ori apar ca rezultat al auto-sacrificiului. De aceea, primul pas este să conștientizăm tendința de a ne neglija nevoile emoționale și să ne luăm angajamentul de a face din ele o prioritate. Menționez că acest sfat este în primul rând valabil persoanelor care au o tendință înspre sacrificiu. Pentru cei cărora le este greu să se gândească la nevoile altora și au mai degrabă tendința spre îndreptățire, opusul este valabil. Însă mai multe despre asta vom discuta într-un articol viitor.

2. Intră în contact cu propriul corp

Un alt motiv frecvent pentru care este greu să ne dăm seama de ce anume avem nevoie este deconectarea de propriul corp. Unii dintre noi ne ignorăm constant ceea ce corpul încearcă să ne transmită și ajungem să ne detașăm chiar și de cele mai de bază nevoi cum ar fi hrana sau apa. De aceea este important să ne luăm timp și să facem câteva exerciții de contact cu propriul corp. O scanare mentală a corpului și observare a stării emoționale, a senzațiilor fizice este un instrument extrem de util. Putem face asta în cadrul unei meditații ghidate sau unor exerciții de yoga, dar și într-o manieră mai nestructurată, pur și simplu când avem o pauză să stăm puțin cu noi și să identificăm ce anume simțim și unde se simte acea emoție în corp. Și aici însă există e contraindicație: dacă dimpotrivă suntem mereu hipervigilenți la senzațiile fizice este recomandată limitarea concentrării asupra corpului, iar cînd facem astfel de exerciții să ne asigurăm că le facem într-o manieră “mindful”: doar observăm senzațiile fără să le dăm interpretări catastrofice. De asemenea, mișcarea fizică este un alt mod bun de a intra în contact cu corpul nostru și cu cât o practicăm mai des, cu atât vom fi mai conectați la noi înșine.

3. Fă un exercițiu de introspecție

Studiile arată că cei cărora le este mai ușor să identifice de ce au nevoie, își și îndeplinesc mai des aceste nevoi. Metoda eficientă de a ajunge la a ne identifica nevoile noastre este introspecția. De exemplu, putem să simțim o invidie dacă unul din colegii noștri primește o laudă de la șef. Dacă ne-am opri aici, am accesa doar emoția de invidie fără să ne dăm seama cu adevărat ce înseamncă acel eveniment pentru noi. Prin introspecție însă putem realiza că nu e problematic faptul că acel coleg a fost lăudat, ci mai degrabă am avea și noi nevoie de apreciere sau să ne simțim competenți. Iar o dată ce am ajuns la această concluzie, putem să ne gândim cum să ne îndeplinim mai mult nevoia de apreciere sau competență.

Dacă uneori este mai greu să ajungem la nevoia din spatele emoției, Centrul pentru Comunicare Non-violentă a făcut o listă de nevoi care poate fi accesată aici: https://www.cnvc.org/training/resource/needs-inventory. Aceste nevoi sunt grupate pe mai multe domenii: conectare, autonomie, sens și la fiecare domeniu sunt trecute exemple de astfel de nevoi: acceptare, apreciere, intimitate / independență, libertate de alegere, spontaneitate / conștientizare, provocare, dezvoltare.

4. Diferențiază nevoile de dorințe

O dificultate cu care ne putem confrunta în procesul de identificare a nevoilor este când confundăm nevoile cu dorințele. Asta poate avea efecte nedorite: fie considerăm o dorință ca fiind o nevoie de bază și simțim fustrare și furie dacă nu e îndeplinită; fie credem că o nevoie este de fapt doar o dorință și ne deprivăm de un lucru esențial.

Pe scurt, diferența dintre nevoi și dorințe este că primele sunt universale adică prezente la toți oamenii din toate culturile, sunt lucruri esențiale fără de care nu putem să fim împliniți și dacă ni le îndeplinim nu încălcăm nevoile și drepturile altora; dorințele în schimb pot fi mult influențate de cultura în care trăim, faptul că uneori nu sunt îndeplinite nu ne dezumanizează, sunt flexibile și putem negocia felul în care ni le îndeplinim. De exemplu, am o nevoie de bază: a mânca. Dorința mea este să mănânc un hamburger. Dacă nu mi se îndeplinește dorința de a mânca hamburger pentru că nu mai e în meniu, pot oricând să aleg altceva din meniu, cum ar fi pizza, iar nevoia de a mânca va fi îndeplinită. La fel e valabil și cu nevoile emoționale și dorințele. Un alt exemplu, să spunem că atât eu cât și partenerul / partenera avem nevoia de conexiune (nevoie de bază, universală). Eu să îmi doresc să îmi îndeplinesc nevoia mergând împreună la un restaurant, pe când dorința partenerului / partenerei este să ne uităm acasă la un film. Dacă ținem cu dinții fiecare să ne îndeplinim dorințele, putem să ajungem să ne certăm și astfel uităm imaginea de ansamblu, că de fapt la bază amândoi avem nevoie de același lucru și diferă doar felul în care dorim să ne îndeplinim nevoia respectivă.

Sper că aceste lucruri să vă ghideze în a vă identifica cât mai bine nevoile, iar dacă aveți nevoie de ajutor din partea psihologului, vă așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu puteți ajunge, intrați pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina de Contact a site-ului și puteți realiza o programare.

NOU! Accesați gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă doriți și interacțiune cu un psiholog vă puteți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psihoterapeut Alexandra Păcurar

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro