Cand se nasc minciunile la copiii?
Copiii învaţă să spună minciuni în jurul vârstei de trei ani. Acest fenomen se produce în momentul în care copilul achiziţionează teoria minţii şi învaţă că adulţii nu pot citi gândurile altor persoane iar oferirea informaţiilor false le poate fi de folos pentru a depăşi o situaţie dificilă.
Copiii preşcolari mai mari de 4-6 ani îşi rafinează maniera în care mint. Studiile sugerează că copiii de patru ani spun o minciună la un interval de două ore, iar cei de şase ani la fiecare interval de 90 de minute.
Copiii de vârstă şcolară mint mai des şi fac acest lucru mult mai convingător decât copiii preşcolari. Minciunile devin mai sofisticate, datorită achiziţiilor în plan lingvistic şi în planul gândirii. Abia la opt ani copiii pot minţi cu succes fără să fie prinşi .
Nu intra in categoria minciunilor – povestile imaginate de catre cei mici sau asumarea altor roluri ,,jocul de a fi cutare..”
Cum procedati cand observati minciunile copiilor?
Adoptaţi o atitudine deschisă şi subliniaţi importanţa onestitatii. Puteţi să spuneţi copiilor că apreciati să vi se spună adevărul “Sunt încântata când îmi spui adevărul”. Cărţile sau poveştile care scot în evidenţă importanţa onestitătii sunt instrumente foarte bune prin care copiii pot învăţa care sunt consecinţele minciunii.
Laudaţi copiii pentru onestitate şi evitaţi sancţionarea greşelilor minore. Copiii nu învaţă valoarea de a spune adevărul prin pedeapsă. Încurajaţi onestitatea şi daţi timp copilului să exerseze pentru a învăţa să spună adevărul.
Încurajaţi situaţiile în care copiii, în special cei sub 4 ani, exagerează poveştile pentru a le da o „aroma”. Abilitatea de a imagina scenarii sau de a pretinde că este altcineva sunt două prerechizite importante care îl ajută pe copil să înveţe autoreglarea.
Cum le incurajati sinceritatea?
Când copiii au achiziţionat teoria minţii ei au resursele necesare pentru a face diferenţa între adevăr şi minciună. Acesta este momentul în care este important să încurajăm onestitatea.
-Dacă copiii povestesc ceva imaginat de ei sau se joacă jocul simbolic ” a pretinde că…” este recomandat să vă abţineţi de la discuţii despre onestitate. Aceste două abilităţi sunt foarte importante în dezvoltarea autocontrolului şi în consecinţă ele trebuiesc încurajate de adulţi. De exemplu, dacă un copil vine şi vă spune “ sunt super erou” cea mai bună abordare este să-l întrebaţi “ care sunt puterile pe care le are personajul său”.
-Oferiţi copiilor contexte care să nu-i determine să mintă pentru a evita situaţiile neplăcute. De exemplu, dacă observaţi un copil că varsă apa cu care a pictat pe masă şi îl întrebaţi direct „Alin, tu ai varsat apa?” probabilitatea ca el să recurgă la o minciună pentru a evita consecinţele negative este mare. În plus acestă situaţie poate fi pentru copil un context de învăţare: minciuna mă ajută să scap de sancţiune si de disconfort. Pentru a încuraja sinceritatea puteţi să folosiţi o altă abordare „ Alin, am vazut ca s-a întâmplat un accident cu apa de la pictură. Hai să curătăm”.
-Respectaţi unicitatea copilului şi scoateţi în evidenţă calitatile lui. Oferiţi mesaje de laudă pe strategie sau pe efort şi nu pe abilităţi, pentru a evita situaţiile în care copiii spun minciuni cu scopul de a atrage admiraţia celorlalţi. Adesea povestirile cu multe exagerări în care copiii se laudă că au făcut anumite lucruri au la bază o nevoie de valorizare nesatisfăcută.
-Lăudaţi în mod specific copiii care fac ceva greşit şi vin să spună adevărul “mulţumesc că mi-ai spus adevărul”. Pentru a avea un potenţial de învăţare feedbackul pozitiv se poate da în faţa grupei. Astfel impactul feedbackului este mai mare deoarece este dublat şi de recunoaşterea socială.
-Evitaţi să folosiţi propriile emoţii ca mijloace de descurajare a minciunii. Reacţiile de genul “ M-ai dezamăgit, m-ai supărat, mai degrabă complică lucrurile decât să ajute copilul să facă altceva. Cu certitudine aceste mesaje îi fac pe copii să-şi formaze convingeri despre inadecvarea personală: “ nu sunt bun de nimic”.
-Evitaţi etichetarea copilului: “ eşti mincinos”. Aceasta etichetare conduce în timp la acutizarea comportamentului de a spune minciuni (copilul adoptă comportamentele asociate etichetei) şi la fenomene de excludere şi marginalizare.
-Ajutaţi copiii să înţeleagă că minciuna nu este un comportament acceptat în condiţiile în care observaţi că vă induce în eroare în mod deliberat. Oferiţi exemple din care să vadă că minciuna ne face să nu mai avem încredere în persoana care o spune. O strategie utilă este să utilizaţi consecinţele logice pentru manifestarea comportmentului care a condus la minciună. De exemplu, dacă copilul a pictat masa consecinţa este să ajute la curăţat.
-O cale eficientă de a descuraja minciuna este să folosiţi gluma sau să extrageţi informaţiile false. Dacă un copil vine şi vă dă o explicaţie pentru o jucărie pe care a stricat-o „nu ştiu, cineva a venit şi a rupt-o” aţi putea să îi răspundeţi: “ de ce nu l-ai invitat să stea cu noi la activitate?”. În aceeaşi manieră jocul poate continua până când copilul devine confuz. Astfel chiar dacă nu-i daţi copilului minciuna în vileag el învaţă o lecţie fără să fie nevoie să recurgeţi la aplicarea tehnicilor de disciplinare.
In cazul in care acest comportament a devenit o obisnuinţă pentru copilul dumneavoastră vă recomandăm să apelaţi cu încredere la ajutorul psihologic. Psihologul vă poate ajuta la rezolvarea problemelor dumneavoastră învaţându-vă cum sa gestionaţi situaţiile în care copii spun frecvent minciuni.
Cu drag,
Psiholog Roxana Pătraşcu
Tel.: 0736.632.545
E-mail: roxana.patrascu@psihosolutii.ro