Manifestările variază şi includ dispoziţia depresivă, anxietatea, îngrijorarea sau o combinaţie a acestora, un sentiment al incapacităţii de a face faţă, de a planifica (viitorul) sau de a continua situaţia prezentă, precum şi unele grade de afectare în performanţa rutinei cotidiene.
Debutul apare de obicei până într-o lună de la apariţia evenimentului stresant sau schimbării de viaţă, iar durata simptomelor nu depăşeşte de obicei 6 luni, cu excepţia reacţiei depresive prelungite. Dacă simptomele persistă în timp, diagnosticul trebuie schimbat în funcţie de noul tablou clinic.
Subtipuri ale tulburării de adaptare
Există mai multe forme ale tulburării de adaptare:
a) Cu dispoziţie depresivă – manifestările predominante sunt simptome precum dispoziţia depresivă, plânsul sau sentimentele de disperare.
b) Cu anxietate – manifestările predominante sunt simptome precum nervozitatea, preocuparea sau anxietatea ori, la copii, frica de separare de persoanele de ataşament.
c) Cu dispoziţie mixtă anxioasă şi depresivă – manifestarea predominantă este o combinaţie de depresie şi anxietate.
d) Cu perturbare de conduită – manifestarea predominantă o constituie o perturbare de comportament, respectiv încălcarea drepturilor altora ori a regulilor şi normelor sociale majore corespunzătoare vârstei (de exemplu, chiul, vandalism, condus neglijent, bătăi, neglijarea responsabilităţilor legale).
e) Cu perturbare mixtă de emoţii şi conduită – manifestarile predominante sunt atât simptome emoţionale (de exemplu, depresie, anxietate), cât şi o perturbare de comportament.
f) Nespecificată – reacţii dezadaptative (de exemplu, acuze somatice, izolare socială, inhibiţie în activitatea profesională sau şcolară) la stresorii psihosociali.
Tratament
Cel mai recomandat tratament pentru tulburările de adaptare este psihoterapia, care va avea ca scop ameliorarea simptomelor şi schimbarea comportamentului. Persoana afectată va învăţa să reinterpreteze situaţia într-un mod adaptativ şi mai degrabă să-şi exprime în cuvinte temerile, furia şi depresia decât să le manifeste în comportamente distructive. Prin terapia individuală, persoana va caştiga suportul de care are nevoie, va identifica răspunsurile necorespunzătoare la stres şi îşi va folosi la maxim punctele tari.
Pe lângă ajutorul profesional acordat de psiholog, familia şi prietenii pot fi de folos persoanei în suferinţă în a face faţă, oferind suport şi înţelegere, încurajând persoana să vorbească despre emoţiile ei, oferindu-i şansa să se relaxeze şi dându-i timp să se adapteze şi să-şi regăsească echilibrul.
Dacă te regăseşti în acest tablou sau dacă ai persoane dragi care suferă în urma unor schimbari majore, apelează cu încredere la psiholog. Drumul e mai uşor când ai pe cineva alături!