Arta transformării eşecului în oportunitate

Dacă eşti precum majoritatea oamenilor, te îngrijorezi în legătură cu lucrurile care s-ar putea să nu meargă, la un moment dat, precum îţi doreşti. Sfaturi din partea celor din jur sau mesaje către sine precum ,,gândeşte pozitiv!” sau ,,totul va fi bine!” par să nu aibă efectul scontat şi este un lucru cert că educaţia nu ne-a furnizat ustensilele necesare pentru a face faţă eşecului.

Vestea bună este că putem învăţa să ne îngrijorăm mai puţin în legătură cu un posibil eşec; calea spre emoţii funcţionale într-o astfel de situaţie este să acceptăm faptul că un eşec este posibil în ciuda faptului că am depus toate eforturile pentru a obţine un rezultat favorabil şi să ne însuşim o serie de strategii pentru situaţii similare.

Prima strategie constă în a ne modifica perspectiva asupra situaţiei, evitând evaluarea globală: comportamentele eşuează, nu oamenii. În situaţia nefavorabilă în care avem un eşec, de ajutor pentru noi ar fi să ne focusăm asupra comportamentului contextual în loc de a ne atribui judecăţi de valoare. De altfel, este greu de crezut o persoană ajunsă la vârsta de 30 de ani în condiţii bune, cu studiile absolvite şi cu relaţii bune cu cei din jur atunci când spune despre sine că este o ratată doar pentru că a picat examenul pentru şcoala de şoferi! Circumscrierea eşecului unui anumit moment, unei situaţii determinate şi unui comportament anume ne oferă flexibiliate şi netezeşte calea succesului în acţiunile pe care le vom întreprinde în viitor.

Eşecul reprezintă, de asemenea, o punte spre progres; dacă reuşim să vedem eşecul ca pe o oportunitate de învăţare, acesta ne poate îmbogăţi viaţa. Aşadar, care sunt lecţiile cele mai importante pe care le-ai învăţat din situaţiile în care ai considerat ca ai eşuat?

De asemenea, ne poate fi de ajutor să ne punem o serie de întrebari cheie: este oare ceea ce s-a întâmplat chiar atât de îngrozitor? Există lucruri mai grave la care mă pot gândi? Îmi pot imagina o posibilă rezolvare pentru problema mea? Îmi pot imagina că emoţiile negative pe care le simt în acest moment vor scădea din intensitate? Punând lucrurile în perspectivă, învăţăm să le privim într-o lumină mai realistă şi emoţiile noastre devin adaptative.

Sper ca aceste informaţii să te ajute să ai o viziune mai limpede asupra eșecului, iar dacă ai nevoie de ajutor din partea psihologului, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu poți ajunge, intră pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.

NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psihoterapeut Anca Nemțeanu

0744.583.945

anca.nemteanu@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro