Multi dintre noi suntem familiarizati cu termenul de dependenta, chiar si cu valentele lui moderne: putem fi dependenti de substante, de jocuri de noroc, de pornografie, de internet si tot asa. Ce inseamna insa codependenta?
Originea termenului este inca din anii 1930, referindu-se la modalitatile de raspuns si la comportamentele pe care le dezvoltau membrii familiei unui dependent de alcool. Odata cu diversificarea elementelor de care putem fi dependenti, termenul si-a largit intelesul, ajungand sa defineasca orice comportament sau modalitate de a trai care apar adaptativ ca rezultat al dinamicii relatiilor disfunctionale din familiile afectate de dependenta, de abuz sau de boala fizica si psihica.
Cum imi dau seama daca sunt codependent?
– Am o incredere de sine scazuta: iau greu decizii, nu cer celorlalti ajutor atunci cand am nevoie, multe din lucrurile pe care le fac sau le spun nu mi se par a fi suficient de bune;
– Caut sa obtin aprobarea oamenilor, pun pe ceilalti si implinirea nevoilor lor mai presus de orice, nu spun “nu”, imi lipseste asertivitatea;
– Am dificultati in a intelege propriile emotii, sunt nesincer cu exprimarea emotiilor pentru a nu supara, neg propriile emotii si sentimente;
– Manifest comportamente de control asupra mea dar si asupra celorlalti, inclusiv perfectionism: imi pun limite clare pentru propriile comportamente si incerc sa controlez actiunile celor din jurul meu;
– Manifest comportamente conformiste, pentru a nu ma simti respins sau pentru a evita furia celorlalti: raman in situatii care imi fac rau iar opiniile celorlalti sunt mai presus decat ale mele.
Este ceva rau in a fi codependent?
Pentru o persoana codependenta de multe ori relatia este mai importanta decat propria sanatate sau propria stare de bine. Si cum codependenta adesea se asociaza cu relatii toxice, rezultatul inevitabil este suferinta, asociata deseori cu tulburari de intensitate clinica cum sunt anxietatea si depresia.
Ce pot face?
Studiile arata ca de cele mai multe ori, comportamentele codependente continua chiar si dupa iesirea din relatia cu persoana dependenta, determinand suferinta psihica si alegeri gresite.
Sunt cateva lucruri care ne pot ajuta cu adevarat si cel mai important dintre ele este psihoterapia. Ajutorul specializat poate face diferenta in identificarea si corectarea convingerilor irationale si a comportamentelor aferente codependentei. Cu ajutorul terapeutului, poti recunoaste propriile ganduri si comportamente codependente si poti invata sa le gestionezi si sa le schimbi, astfel incat sa reduci aparitia lor in relatiile interpersonale. De asemenea cu ajutorul psihoterapiei, poti invata sa devii asertiv, sa devii un ascultator si un comunicator mai bun, poti invata sa te respecti pe tine si pe cei din jur, poti invata sa iei decizii, poti invata sa primesti si sa oferi afectiune sincera, poti dezvolta relatii sanatoase de lunga durata. Cu alte cuvinte, poti invata sa traiesti, sa te bucuri de viata si sa fii fericit. Nu amana sa ceri ajutor. Ai mare nevoie de el!
Curaj! Te asteptam cu drag.
Daca nu poti ajunge la cabinetele noastre din Bucuresti sau Cluj, intra pe www.gandestesanatos.ro, unde inregistrarea si primele 3 sedinte-lectii sunt gratuite. Pentru mai multe informatii acceseaza pagina de Contact a siteului si realizeaza o programare. Psihoterapia se poate face si online (mai multe detalii aici). Totodata, iti poti impartasi dificultatile pe forumul siteului, unde poti afla despre cum vad alte persoane problema si despre cum i-a ajutat psihoterapia.
Psiholog Simona Chiriluta
www.psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro