Cu anxietatea la psiholog

Cu anxietatea la psiholog

Problemele legate de anxietate sunt printre cele mai frecvente atunci când vorbim despre terapie, însă de multe ori ajungem să ne prezentăm la terapie după multe episoade chinuitoare, iar asta deoarece poate nu cunoaștem în adevăratul sens al cuvântului ce înseamnă anxietatea sau ne gândim că terapeutul nu poate să ne ajute cu simptomele pe care le avem pentru ca acestea sunt de natură fizică.

De-a lungul timpului am observat cum oamenii cu care lucrez sunt surprinși să afle că emoțiile noastre, precum este și anxietatea, au corespondent la nivel fizic.

Atunci când ne prezentăm la terapie pentru a primi ajutor specializat este nevoie în primul rând să înțelegem cum ne poate ajuta terapia și la ce să ne așteptăm de la acest proces.

În funcție de abordarea fiecărui terapeut, terapia are ca și scop general reducerea sau eliminarea problemelor cu care persoana se prezintă. Cu alte cuvinte, se țintesc exact acele probleme care sunt cele mai deranjante și care interferează cu buna funcționare în viața de zi cu zi.

Acum să presupunem că ai aflat că te confrunți cu probleme de anxietate și vrei să începi procesul terapeutic. Ce se va întâmpla în terapie?

  1. În primul rând, terapeutul va evalua problema cu care tu te prezinți pentru a putea să îți propună ulterior și soluții.
  2. Vei afla ce este această problemă cu care tu te confrunți, de ce a apărut și ce se poate face în legatură cu ea. Poate chiar vei primi anumite materiale psihoeducative care să te ajute să înțelegi mai bine problema ta.
  3. Apoi vei explora, împreună cu terapeutul tău o potențială listă de obiective specifice pe care să se focalizeze procesul (câteva exemple ar putea fi: reducerea frecvenței îngrijorării, reducerea simptomelor fizice asociate cu anxietatea sau chiar dezvoltarea abilităților de rezolvare de probleme). Adică, va fi nevoie să construiți o structură a acestui proces care să vizeze simptomele tale. Da, implicarea ta în acest demers este una esențială deoarece terapia presupune lucru în echipă.
  4. Apoi, urmând obiectivele pe care le-ați setat, terapeutul te va ajuta să identifici cauza problemelor tale (terapia cognitiv-comportamentală propune ideea că emoțiile noastre, adică ceea ce simțim este adesea rezultatul modului în care noi gândim, adică a modului în care noi interpretăm anumite situații de viață pe baza anumitor moduri de gândire cu care suntem familiarizați, dar care nu tot timpul sunt în acord cu realitatea), îți va oferi strategii specifice pentru reducerea problemelor (strategii care să te ajute să gândești mai flexibil despre ceea ce ți se întâmplă, exerciții de respirație, construirea anumitor abilități în funcție de deficitele care se observă).

Așadar, deși psihoterapia este cunoscută drept “terapia prin vorbire” (iar asta nu este total neadevarat), aceasta presupune și o serie de pași direcționați spre rezolvarea eficientă a problemelor care ne incapacitează din punct de vedere emoțional. Psihoterapia este ca un vals, este nevoie de un acord asupra pașilor și o sincronizare între cele două persoane implicate pentru ca reprezentația să fie una de succes.

Dacă ai nevoie de sprijin în ceea ce privește problemele cu care te confrunți, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.

NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psiholog Larisa Paul

0737 039 446

larisa.paul@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro