Ca să te planifici mai bine, ai nevoie de obiective clare, scrise, prioritizate, transpuse în liste zilnice sau săptămânale și categorizate în funcție de urgență și importanță. Amânarea este unul dintre principalii inamici ai unei planificări eficiente, iar cel mai bun moment de a începe să aplici aceste strategii este chiar acum. Acest articol îți prezintă 7 pași concreți pentru a-ți organiza activitățile astfel încât să crești șansele de a le duce la bun sfârșit.
De ce este importantă planificarea eficientă
Mulți dintre oamenii care îmi cer ajutorul pentru ședințe de consiliere psihologică și dezvoltare personală se confruntă cu stări de neliniște, anxietate, nemulțumire de sine, tristețe, lipsa cheful și a interesului pentru activități. Multe dintre aceste emoții negative nu numai că îi fac să se simtă rău, dar le și afectează foarte mult funcționarea de zi cu zi.
Amânarea și lipsa eficienței în planificare se întâlnesc în multe situații: a face sport, a reuși să îți faci un plan de a învăța ceva nou (o limbă străină, spre exemplu) sau de a învăța pentru un examen, un plan pentru dezvoltare personală, a căuta și planifica vacanța, a-ți căuta un nou loc de muncă etc. Oricât de ciudat ar părea, oamenii amână și au dificultăți în a planifica foarte multe activități din multe arii ale vieții lor, așa că sunt binevenite câteva indicații despre o planificare reușită.
Una dintre cauzele acestor stări este și faptul că aceste persoane își propun să facă multe sarcini, însă au dificultăți în a le duce până la capăt. Despre amânare și cum o poți contracara am discutat într-un articol anterior.
Acum aș vrea să ating subiectul planificării eficiente a unor sarcini — cum poți planifica mai bine activitățile, astfel încât să crești șansele să le duci la bun sfârșit.
7 pași pentru o planificare eficientă a activităților
1. Identifică exact care sunt obiectivele de îndeplinit
De cele mai multe ori, în spatele eșecului unei activități stă o motivație slabă. Obiectivele ar trebui să fie răspunsul la întrebarea: De ce vreau să fac această activitate? Ce beneficii îmi va aduce?
După ce găsești aceste răspunsuri, întreabă-te: „Care sunt lucrurile pe care vreau să le obțin din această activitate?”
Dacă iei exemplul sportului, dintre obiectivele care vin primele în minte ar fi: să slăbești sau să te menții în formă, să ai mai multă energie, să reușești să te concentrezi mai bine (de exemplu, unul dintre studiile recente pe memorie arată că cea mai eficientă cale de îmbunătățire a memoriei este mișcarea fizică).
Cu cât obiectivele sunt mai specifice și mai obiective, cu atât mai bine. Mai mult, obiectivele clare te vor ajuta și la evitarea amânării. Cu cât știi mai bine ce îți dorești să atingi în timpul pe care îl ai la dispoziție, cu atât vor scădea mai mult șansele să îți iei alte sarcini pe lângă. A ști ce îți dorești cât mai specific te va ajuta să fii disciplinat în organizarea timpului.
2. Scrie obiectivele
Faptul că știi ce îți dorești nu e mereu de ajuns. Este foarte important să scrii acest obiectiv undeva unde să îți fie mereu la îndemână, astfel încât să îl poți avea „sub ochi” în permanență. Asta te va ajuta să rămâi motivat și să ai mereu în vedere ce îți dorești să faci.
3. Prioritizează
Acest punct este foarte important. Cu toții trăim într-un mediu solicitant, în care apar noi cerințe în fiecare moment. Atunci, acest pas devine esențial. Atunci când poți face o prioritizare clară, vei fi mai organizat și îți vei putea gestiona timpul mult mai bine.
Mai mult, această prioritizare te va ajuta să faci lucrurile pe care ți le dorești, în defavoarea lucrurilor mărunte care pot apărea și care nu sunt atât de importante pentru atingerea obiectivelor tale.
De exemplu, e important ca atunci când într-o săptămână ai de mers la cursuri, la locul de muncă, ai planificat timp cu colegii, e bine să știi în fiecare zi care dintre aceste activități sunt mai importante pentru scopurile tale.
4. Creează o listă zilnică / săptămânală
Obiectivele sunt foarte importante pentru a dezvolta o strategie de organizare a timpului, însă uneori aceste strategii se pot întinde pe o perioadă mai îndelungată. Listele cu lucruri punctuale de făcut zilnic sau săptămânal, pentru a atinge aceste obiective, vor ajuta la o mai bună organizare. Mai mult, acestea te vor ajuta mult să ții evidența pașilor făcuți spre obiective.
De exemplu, la locul de muncă, unde cel mai probabil sarcinile sunt variate și se succed destul de repede, e de mare ajutor să creezi în fiecare dimineață o listă cu lucrurile de făcut în acea zi, împreună cu o prioritizare a lor. În acest fel, bifând aceste sarcini pe măsură ce le îndeplinești, vei avea un control mai bun asupra activităților, iar șansa de a spune „da” unor sarcini care nu sunt importante va scădea foarte mult.
5. Categorizează activitățile
În momentul în care ai atât lista de lucruri de făcut, cât și prioritizarea acestora, e bine să începi să le categorizezi, astfel încât să ai un control mai bun asupra lor. Unele pot fi lucruri pe care e nevoie să le faci tu, altele pot fi lucruri pe care le poți delega, iar altele pot fi activități care poate se pot amâna mai mult timp.
Acest lucru te va ajuta să eviți supra-aglomerarea, astfel încât să ai timp și pentru activități plăcute.
Activitățile de la locul de muncă sunt perfecte pentru acest exemplu. Unele pot fi delegate, altele au nevoie de atenția ta etc. Mai mult, în planificarea unei excursii împreună cu câțiva prieteni, o categorizare a sarcinilor de făcut te va ajuta să nu te supra-încarci și să reușești să duci la bun sfârșit activitățile mult mai relaxat și mai eficient.
6. Folosește un planificator săptămânal
Acest lucru te va ajuta la o mai bună prioritizare și gestiune a timpului. În momentul în care reușești să știi cu cât mai mare precizie când anume planifici să faci un anumit lucru, atunci sunt mult mai puține șanse să planifici altceva în acel moment.
7. Evită amânarea
Unul dintre inamicii organizării și planificării eficiente este amânarea. Niciun moment nu e mai bun pentru a începe să implementezi aceste strategii decât cel prezent. A amâna chiar și planificarea activităților va duce, desigur, la o și mai slabă prioritizare.
Concluzie
În final, nu uita că cel mai important este să începi să îți planifici activitățile și să faci măcar o parte din ele, chiar dacă nu pe toate. Asta te va ajuta mult mai mult pe viitor, arătându-ți că se poate și creând acel sentiment de auto-eficiență care te va motiva mai departe.
Mai mult, faptul că începi să obții ceea ce îți dorești cât mai mult va duce la o organizare mult mai bună în continuare și la creșterea funcționării în toate activitățile tale.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Irina Paraschiv

