Cum să nu te identifici cu anxietatea

Când trecem prin perioade dificile și apar simptome specifice anxietății sau depresiei, acestea pot ajunge să amenințe inclusiv identitatea noastră. Multe persoane spun că își doresc să redevină ei înșiși, să revină la cine erau înainte de anxietate sau depresie. „Sunt anxios / anxioasă” sunt cuvinte care exprimă raportarea noastră față de ceea ce simțim – ne confundăm pe noi ca persoane cu anxietatea. Însă chiar dacă aceste suferințe pot să „răpească” temporar o parte din noi, dacă reușim să ne distanțăm puțin de ele, vom realiza că de fapt noi nu suntem anxietatea, depresia, suferința noastră. Mai jos voi enumera câteva idei care să faciliteze această distanțare. Mă voi referi cu precădere la anxietate, dar este valabil și pentru alte tipuri de emoții.

1. Înțelege anxietatea

Anxietatea e o serie de manifestări emoționale, cognitive, fiziologice și comportamentale și înțelegerea felului în care se manifestă poate ajuta la separarea sinelui de ea. La nivel subiectiv, cum se simte anxietatea? Ce gânduri tind să apară în starea de anxietate? La nivelul corpului ce senzații simți? Ce îți vine să faci când trăiești starea de anxietate? Răspunsurile la aceste întrebări pot să ajute la clarificarea felului în care acționează aceasta și în același timp să faciliteze conștientizarea că putem “avea” anxietate fără să „fim” anxietate.

2. Personifică anxietatea

Cum ar fi să îți imaginezi anxietatea ca pe un personaj? Ce nume ar avea, cum ar arăta, ce replici ar spune? La fel cum scriitorii sau scenariștii creează personaje, la fel poți și tu să îți dai frâu liber creativității și să faci din anxietate un personaj. Există variații ale acestui exercițiu, de exemplu în loc de o persoană, poți descrie anxietatea ca pe un obiect neanimat. Dacă anxietatea ar avea o formă, ce forma ar avea? Ce culoare și ce textură? Ar avea vreun miros specific? Jucându-ne puțin cu ideea de anxietate astfel, o scoatem în exterior și ne raportăm la ea ca la ceva concret, palpabil, diferit de noi.

3. Creează metafore

Dacă tot am vorbit de creativitate, o altă metodă utilă pentru a ne distanța de anxietate este să creăm metafore care să favorizeze observarea anxietății versus confundarea cu ea. De exemplu, putem vedea anxietatea ca pe un tren în mișcare, iar pe noi în afara lui: nu călătorim cu el, ci îl observăm de pe peron cum vine și trece. Sau poate fi un film horror la cinematograf, iar noi suntem spectatorii care îl privim și care știm că suntem în siguranță și lucrurile care se întâmplă acolo nu ne afectează direct. Descoperă care din metafore te ajută și apoi adu-ți aminte de ele în momentele dificile.

4. Identifică lucrurile bune din viața ta

Oricât de mult te-ar preocupa acest aspect din viața ta, el nu e singurul aspect. Viața e mult mai complexă și bogată. O descriere detaliată a domeniilor principale ale vieții, cu toate laturile ei va surprinde această complexitate. La fel cum putem schimba mărimea unei fotografii, dând zoom-in și zoom-out, la fel putem să privim viața noastră mai în ansamblu, nefocalizându-ne doar pe starea de anxietate. Pentru că, realist vorbind, anxietatea nu e totul.

5. Fă o listă cu calitățile tale

Viața e complexă și la fel și noi, ca oameni, suntem. Avem diferite trăsaturi de personalitate, abilități, valori, dorințe, puncte forte pe care anxietatea nu ni le ia. Tot ce poate face este să încerce să ne întoarcă privirea de la ele, însă stă în puterea noastră să nu rămânem prea mult cu privirea întoarsă. Așadar, îți recomand să faci o listă cu acele aspecte ce țin de personalitatea ta pe care tu sau cei din jur le apreciezi. Care ar fi trăsăturile care-ți plac la tine? Ce hobby-uri, pasiuni ai avut și ai? Prin ce momente dificile ai trecut și cum le-ai făcut față? Care sunt lucrurile pentru care primești complimente? Care sunt convingerile tale spirituale? Dar valorile și principiile care își ghidează viața? Odată găsite aceste răspunsuri, împrospătează-ți-le în minte, repetându-le din când în când.

Toate aceste sugestii pot fi puse în aplicare pentru a creea o distanță față de anxietatea cu care te confrunți. Te încurajez să o faci, iar dacă ai nevoie de îndrumare te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj, dar dacă nu poți ajunge, intră pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poti realiza o programare.

NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psihoterapeut Alexandra Păcurar

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro