Majoritatea oamenilor pe care i-am intalnit si care au luat la un moment dat decizia de a merge la psiholog mi-au marturisit ca a fost o decizie grea, pe care au amanat-o destul de mult timp si ca regreta ca nu au mers mai devreme. Pe de alta parte, cunosc oameni care inca se afla in procesul acesta – de a decide daca sa apeleze sau nu la un specialist, si in discursul lor am identificat cateva motive comune, motive care tin mai degraba de unele prejudecati si idei false vehiculate la nivelul societatii, decat de realitate. O sa enumar mai jos cateva dintre acestea:
· “Trebuie sa ma descurc singur, sa fiu puternic, doar oamenii slabi merg la psiholog”
Daca cineva are o problema medicala si apeleaza la medic, se considera ca isi rezolva problema intr-un mod eficient si ca are grija de sanatatea sa. In schimb, daca cineva se confrunta cu o problema emotionala, unii interpreteaza apelarea la psihoterapeut ca un semn de slabiciune, o dovada ca nu se pot descurca singuri, cum “ar trebui”. Din pacate pentru persoanele de sex masculin, aceasta preconceptie e mai prezenta in cazul lor, datorita stereotipului de gen conform caruia barbatii sunt puternici, in control, independenti, rezolva probleme de unii singuri. Insa, atata timp cat nu prea ne putem vindeca de o boala fizica singuri si nici nu se asteapta asta de la noi, la fel nici in cazul tulburarilor psihologice nu ar fi realist sa ne asteptam sa ne vindecam singuri.
· “Costurile sunt prea mari, nu-mi permit aceasta investitie”
Ar fi gresit sa spunem ca sedintele la terapie sunt ieftine, nu este asa. Insa multe din persoanele care spun ca sunt prea mari costurile de foarte multe ori nu iau in calcul costurile pe care le produc tulburarile psihice si, de fapt, chiar daca dispun de sumele necesare terapiei aleg sa prioritize alte lucruri. Daca ar fi sa luam ca exemplu anxietatea de sanatate, costurile pe care le implica toate analizele, investigatiile, consultatiile la medicii cei mai performanti, mers in strainatate la clinici de renume si lipsitul de la munca pentru a face toate acestea, sunt mult mai mari decat costurile sedintelor de psihoterapie. Sedinte care i-ar ajuta sa modifice cauza problemelor lor si ar avea beneficii pe termen lung, nu i-ar linisti ca si investigatiile medicale doar pe termen scurt, pentru ca apoi sa caute in continuare alte confirmari ca nu sufera de vreo boala grava. In ceea ce priveste prioritizatul, daca sanatatea mentala reprezinta o prioritate, de multe ori se pot face modificari in stilul de viata astfel incat sa ne permitem sa investim in sanatatea noastra.
· “Pot discuta cu prietenii ceea ce ma preocupa”
Chiar daca suportul social este un factor important in mentinerea unui echilibru psihic, acesta nu este de ajuns cand ne confruntam cu o problema de natura clinica sau cand avem nevoie de dezvoltare personala. Prietenii pot sa ne ajute cu sfaturi si idei derivate din propria lor experienta, insa ei nu fac psihoterapie. Nici nu sunt calificati sa faca asta, si chiar in cazul in care avem prieteni psihologi, natura relatiei de prieteniei este total diferita de relatia terapeutica. Intr-adevar, perspectiva de a vorbi cu un necunoscut lucruri intime poate fi inconfortabila, insa increderea se poate construi in timp si uneori avem nevoie sa ne asumam acest risc, pentru a beneficia de cele mai bune rezultate.
· “Terapia este un proces lung, de ani de zile si nu as vrea sa ma angajez in asa ceva”
Chiar daca exista anumite probleme care necesita terapie pe termen lung, acestea sunt mai degraba exceptia si nu regula. De cele mai multe ori, cateva luni de terapie sunt suficiente pentru a dezvolta abilitatile necesare de a face fata problemelor cu care ne confruntam si a ne regasi echilibrul. De aceea, ar fi pacat ca sa privim terapia ca ceva “interminabil”, pentru ca daca o catalogam asa sunt sanse mari sa ne sperie si sa vrem sa o evitam.
· “La psiholog se vorbeste doar despre copilarie”
Experientele timpurii contribuie la modul in care vedem viata, pe noi si pe ceilalti, insa psihoterapia nu se bazeaza atat de mult pe trecut, cum este portretizat in media sau cum am ajuns sa credem datorita diverselor informatii sau chiar glume la care am fost expusi. Psihoterapia cognitiv-comportamentala este destul de mult ancorata in prezent, pe aici si acum. Chiar daca de multe ori avem nevoie sa ne intelegem copilaria si trecutul, sedintele nu se vor axa doar pe asta ci mai degraba pe ceea ce putem facem noi in prezent din ceea ce a facut trecutul din noi.
Daca te-ai hotarat sa nu mai amani sa mergi la psiholog ci sa incepi demersul terapeutic, te asteptam cu drag la cabinetele noastre din Bucuresti sau Cluj, dar daca nu poti ajunge, intra pe www.gandestesanatos.ro, unde inregistrarea si primele 3 sedinte-lectii sunt gratuite. Pentru mai multe detalii acceseza pagina de Contact a site-ului si realizeaza o programare.
NOU! Acceseaza gratuit primele 3 sedinte-lectii ale platformei de psihoterapie si dezvoltare personala online descarcand aplicatia GandesteSanatos din AppStore si GooglePlay. Daca doresti si interactiune cu un psiholog te poti inregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Alexandra Pacurar