‘Atunci când perfecţionismul este o prioritate, nu există loc de pace.’ (Christian Bosse)
Paradoxul perfecţionismului şi ceea ce îl face atât de toxic este faptul că în timp ce persoanele aflate în strânsoarea lui îşi doresc succesul, concentrarea lor se revarsă asupra evitării greşelii, ducând la o orientare asupra aspectelor negative ale vieţii. Astfel, devine de neimaginat ca cineva să ne poată iubi şi aproba dacă nu suntem perfecţi, obţinerea oricărui rezultat dezirabil fiind condiţionată, în accepţiunea persoanei, de o conduită lipsită de greşeli.
În termeni cognitiv-comportamentali, spunem că o persoană este perfecţionistă atunci când are o schema cognitivă de standarde nerealiste şi hipercriticism. Astfel, o persoană cu standarde nerealiste poate fi tipul compulsiv – acea persoană care menţine totul în perfectă ordine, se preocupă de fiecare detaliu şi se teme de greşeală. Dorinţa cea mai asiduă a persoanei este ca lucrurile să se petreacă întocmai, supărarea acesteia fiind enormă atunci când acest lucru nu se întâmplă.
Capcana perfecţionismului se mai poate manifesta prin orientarea excesivă spre performanţă. Cu toţii am cunoscut, la un moment dat, o persoană dependentă de muncă. ,,Trebuie să fiu cel mai bun”, îşi spune adesea o persoană care a căzut în această capcană; practic, tot preţul este pus pe ideea de succes, ignorând alte aspecte ale vieţii. ,,Se putea mai bine!” – pare a fi mantra persoanei.
Orientarea spre statut este o altă formă de manifestare a schemei cognitive de standarde nerealiste. În acest caz, accentul este pus pe obţinerea unor lucruri precum averea, statutul, frumuseţea, recunoaşterea. Adesea, o astfel de orientare este aleasă pentru a compensa pentru sentimente centrale de deficienţă sau izolare socială.
Preţul psihologic pe care îl plătim pentru perfecţionism este adesea prea mare: stres, îngrijorare, anxietate, depresie, relaţii interpersonale afectate – prin aceea că ne scade nivelul de compasiune pentru cei din jur; nu în ultimul rând, productivitatea şi creativitatea noastră sunt afectate, persoanele orientate spre perfecţionism alegând adesea să facă lucrurile ,,ca la carte” şi să nu îşi asume riscuri.
Dacă o atitudine perfecţionistă ne face atât de mult rău, care este alternativa funcţională?
Perfecţionism vs. excelenţă
Deşi cele două concepte sunt înrudite, ele reprezintă faţete opuse ale monedei. Perfecţionismul se focusează pe ,,a face lucrul bine”, în timp ce excelenţa se focusează pe ,,a face lucrul potrivit” (engl. “doing the thing right” vs. “doing the right thing”).
Pentru a dezvolta o atitudine bazată pe excelenţă, ne putem folosi de principiul Pareto. Acesta este cunoscut, de asemenea, ca regula 80/20 şi prevede că pentru multe evenimente, 80% din efecte sunt produse de 20% din cauze. Aşadar, pentru a obţine rezultate foarte bune, e suficient să ne concentrăm asupra acelui procent de 20% care face diferenţa. Extrapolând, putem afirma că dacă avem nevoie de o oră ca să facem un lucru perfect, în acea oră putem face cinci lucruri excelent – la 80% din capacitate. În final, a face cinci lucruri excelent ne garantează succesul într-o măsură mult mai mare decât a face un singur lucru perfect.
Adoptând o atitudine orientată spre excelenţă, concentrarea noastră va fi asupra aspectelor pozitive; căutarea excelenţei ne menţine concentrarea asupra lucrurilor cu adevărat importante, ne energizează şi acţionează ca un suporter al nostru. Stima de sine nu este afectată, aşa cum se întâmplă atunci când adoptăm o atitudine perfecţionistă şi suntem în final confruntaţi cu realitatea care demonstrează necontenit acelaşi lucru: perfecţiunea nu poate fi atinsă.
Mai mult, alegând excelenţa, ne menţinem atenţia asupra modalităţilor prin care putem îmbunătăţi situaţia. Excelenţa este nelimitată şi progresivă, deoarece avem tot timpul posibilitatea de a atinge un nivel mai ridicat de excelenţă.
Atunci când tindem spre excelenţă, nu avem niciun motiv să ne temem; oricine poate face acest lucru şi e realist – avem mereu rezultate şi putem spera la mai bine.
Indiferent de modalitatea prin care s-a născut perfecţionismul tău, fie că este vorba de o susţinere condiţionată din partea persoanelor semnificative pe parcursul dezvoltării tale, fie că experienţa generatoare de standarde nerealiste este una diferită, pentru claritate te îndrum să meditezi la următoarele întrebări: care este motivul pentru care am ridicat zidul acesta de apărare? Ce mă tem că voi pierde dacă renunţ la standardele mele nerealiste?
Eliberarea din mrejele perfecţionismului nu este un proces simplu, însă este posibil să facem acest lucru din momentul în care conştientizăm atât sursa acestuia, cât şi felul în care ne împiedică să ne bucurăm din plin de viaţă în prezent. A ne accepta vulnerabilitatea, a aduce la suprafaţă nevoile neîndeplinite care au determinat orientarea noastră spre perfectionism şi mai presus de orice, a ne asuma responsabilitatea pentru schimbare sunt toţi paşi necesari şi suficienţi pentru a trăi liberi de teama de a greşi. Fii fără frică în faţa imperfecţiunii!
Sper ca aceste informaţii să te ajute să ai o viziune mai limpede asupra felului în care se formează şi se menţine o atitudine perfecţionistă, iar dacă ai nevoie de ajutor din partea psihologului, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu poți ajunge, intră pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Anca Nemțeanu
0744.583.945