Evitarea este mecanismul prin care mulți oameni cu anxietate încearcă să țină departe disconfortul emoțional: eviți locul, situația sau persoana de care te temi, pentru a nu simți frica. Pe termen scurt, evitarea îți reduce anxietatea, dar pe termen lung îți întărește temerile și îți restrânge tot mai mult viața. Recunoașterea tiparelor de evitare — la nivel de emoții, gânduri și comportament — este primul pas către depășirea lor.
De ce evităm lucrurile de care ne temem
Cei mai mulți dintre noi încercăm să ne ferim de lucrurile de care ne temem. Însă, atunci când te confrunți cu anxietate, evitarea situațiilor, locurilor sau persoanelor de care îți este frică devine principalul mecanism prin care încerci să faci față provocărilor.
„Cele mai multe dintre obstacolele noastre s-ar topi dacă, în loc să ne speriem de ele, ne-am hotărî să pășim cu curaj printre ele.” – Orison Swett Marden
Frica a jucat un rol esențial în evoluția umană. Este una dintre emoțiile de bază, alături de bucurie, tristețe, furie, dispreț, dezgust și uimire, și o ai de la naștere. Oricât ar fi de neplăcută, teama servește unui scop prețios: te ajută să fii în siguranță.
Cum funcționează evitarea atunci când ai anxietate
În mod ironic, cea mai bună modalitate prin care poți depăși teama este să te îndrepți spre ea cu toată forța. Pare simplu la prima vedere, doar că a te confrunta voit cu pericolul este exact opusul a ceea ce își doresc corpul și mintea. De fapt, corpul și mintea tale vor cu disperare să evite amenințarea, iar acest lucru are sens atunci când amenințarea este reală.
Dar dacă te confrunți cu anxietate cronică, evitarea fricii îți întărește reacțiile exagerate. De exemplu, dacă ești anxios din cauza mersului la restaurant, faptul că stai acasă pentru a evita anxietatea îți întărește comportamentul de a sta acasă. Prin urmare, data viitoare când ești invitat la prânz, este foarte probabil să refuzi.
Prețul evitării pe termen lung
Deși evitarea îți oferă beneficii psihologice imediate și substanțiale, efectele pe termen lung pot varia de la enervante la distrugătoare. A refuza câteva invitații la prânz sau a renunța la una-două sesiuni de cumpărături nu este, în general, un lucru grav. A nu mai pleca niciodată de acasă pentru a evita cu totul locurile publice este cu totul altceva.
3 pași pentru a înfrunta evitarea
Ce poți face pentru a-ți crește șansele de a înfrunta teama, în loc să o eviți?
1. Conștientizează-ți sentimentele
În general, sentimentele de anxietate sunt primul indicator că este ceva în neregulă. Poate te simți nelalocul tău sau ai un sentiment nedefinit că ceva rău este pe cale să se întâmple. Emoțiile sunt indicatori foarte buni că ai putea evita ceva foarte curând.
2. Conștientizează-ți gândurile
O modalitate excelentă de a-ți da seama că ești pe cale să folosești evitarea ca metodă de a ține anxietatea la distanță este să asculți ce îți spui în minte. Afirmații de tipul „Trebuie să ies de aici” sau „Ceva nu este în regulă” sunt doar câteva exemple. Când ai astfel de gânduri, încearcă să îți dai seama ce anume le alimentează — poate cineva a spus ceva care te-a deranjat, poate ai văzut ceva care te-a speriat.
3. Conștientizează-ți comportamentul
Ai observat că stai retras în situațiile sociale? Eviți să îți asumi proiecte noi care implică o prezentare sau vorbitul în fața unui grup la locul de muncă? Conștientizarea permanentă a comportamentului tău te ajută să recunoști ce faci și ce nu faci pentru a ține în frâu anxietatea.
Când evitarea devine o problemă
Este în regulă să eviți ocazional o situație care te face să te simți anxios. Problemele apar însă atunci când evitarea se transformă într-o obișnuință care are un efect negativ asupra relațiilor, serviciului, școlii și/sau satisfacției tale față de viață în general. Deseori, pentru această situație, este nevoie de ajutor profesionist.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psiholog Ioana Ionicioiu
0746 211 896

