Prognoza emoţională – de ce ne este dificil să prezicem ce vom simţi în viitor?

Termenul ,,prognoză emoţională” poate fi uşor confuzant. La urma urmei, ce înseamnă ,,prognoză emoţională”? Cuvântul prognoză nu avea ceva de a face cu meteorologia? Chiar dacă sintagma nu este compusă din cuvinte pe care le folosim zilnic, aceasta desemnează ceva ce facem tot timpul: ne angajăm în prognoză afectivă ca să facem un management mai bun al aşteptărilor pe care le avem, să privim înspre viitor la lucrurile bune care ne aşteaptă şi să ne pregătim ,,pentru ce e mai rău”, chiar şi atunci când anticipăm un scenariu favorabil.

Prognoza emoţională nu este un lucru pe care îl facem rar; de fapt, este un lucru pe care îl facem atât de des în viaţa de zi cu zi, încât nici nu ne dăm seama că previzionăm aspecte din viitor. De exemplu, previziunea emoţională se aplică atunci când interacţionăm în grupul nostru social, începând din momentul în care ne formăm o primă impresie despre cineva. O primă impresie pozitivă duce la previziuni pozitive, în timp ce o impresie nefavorabilă duce la emoţii negative. Aşadar, în funcţie de cât de mult considerăm că vom beneficia de pe urma acelei relaţii, decidem dacă suntem interesaţi sau nu să petrecem timp cu acea persoană.

Care sunt beneficiile prognozei emoţionale?

Prognoza emoţională ne ajută în setarea optimă a scopurilor, atunci când este folosită corespunzător; aceasta susţine cultivarea scopurilor din punctul de vedere a ceea ce vrem cu adevărat, în loc de ceea ce face plăcere celor din jur. Un foarte bun exemplu în acest sens este alegerea unei cariere care ne pasionează, în locul uneia care ne aduce doar satisfacţii financiare.

De asemenea, deciziile pe care le luăm sunt determinate de felul în care prezicem emoţiile viitoare. Nu mai puţin important, atunci când previziunile noastre emoţionale sunt corecte, suntem mai bine echipaţi pentru auto-reglarea emoţională – abilitatea noastră de a face faţă emoţiilor (pozitive sau negative) într-o manieră constructivă; astfel, suntem de asemenea mai capabili să ne ajustăm comportamentul astfel încât să fim mai pregătiţi pentru evenimente viitoare.

Erorile comise în prognoza emoţională

Se cunoaşte faptul că oamenii sunt predispuşi la erori atunci când prezic emoţiile pe care le vor avea legate de un eveniment viitor. Acestea sunt:

1. Contaminarea mentală sau eroarea de proiecţie

Eroarea de proiecţie este cea mai comună eroare de previziune afectivă: se întâmplă atunci când emoţiile curente influenţează prezicerea emoţiilor viitoare. De exemplu, faptul că verşi cafea pe camaşa ta preferată îţi provoacă o stare proastă; dacă eşti întrebat mai târziu despre cum te vei simţi la o petrecere între colegi, starea ta emoţională negativă îţi poate afecta predicţia.

2. Consensul fals

O altă formă de eroare cognitivă este reprezentată de supraestimarea gradului până la care opiniile personale, preferinţele, valorile şi obiceiurile noastre sunt normale. Oamenii care comit această eroare de gândire cred că cei din jur gândesc la fel ca ei. Acest lucru se întâmplă deoarece ne înconjurăm cu oameni care au credinţe şi valori similare cu ale noastre, conform proverbului ,,cine se aseamănă, se adună”. Suntem, de asemenea, mai predispuşi să observăm oamenii care au opinii similare cu ale noastre.

3. Efectul de aşteptare

Efectul de aşteptare este semnificativ în prognoza emoţională. Această eroare de previziune provine din faptul că ne aşteptăm la un rezultat, dar experimentăm un altul. Acest efect are urmări atât asupra percepţiei, cât şi asupra comportamentului. Acest lucru este ilustrat cel mai bine prin efectul placebo: doar pentru că crede că tratamentul va fi eficient, o persoană poate experimenta rezultate pozitive.

4. Focalizarea

Acesta descrie tendinţa noastră de a ne concentra excesiv asupra unui detaliu sau asupra unei emoţii, ignorându-le pe restul. Focalizarea este o iluzie care ne face să exagerăm importanţa factorilor care primesc cea mai multă atenţie. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, atunci când ne comparăm cu cei din jur: concentrându-ne mai mult pe propriile trăsături şi abilităţi, le subestimăm pe ale celor din jur (comparaţia socială).

5. Reducerea temporară

Reducerea temporară reprezintă capacitatea noastră de a cântări evenimentele viitoare prin prisma dorinţelor noastre prezente. Dacă nu tratăm acest aspect cu atenţie, emoţiile centrate în jurul dorinţei de a obţine ceea ce ne dorim imediat pot duce la o viziune neclară asupra felului în care ne vom simţi în viitor.

În concluzie, pentru o calitate mai ridicată a vieţii noastre emoţionale este indicat să conştientizăm şi să ţinem cont de capcanele propriei noastre minţi în ceea ce priveşte felul în care previzionăm emoţiile noastre viitoare.

Sper ca aceste informaţii să te ajute să ai o viziune mai limpede asupra emoţiilor tale viitoare, iar dacă ai nevoie de ajutor din partea psihologului, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu poți ajunge, intră pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.

NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psihoterapeut Anca Nemțeanu

0744.583.945

anca.nemteanu@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro