Anxietatea nu înseamnă întotdeauna frică vizibilă. De multe ori, ea se ascunde în spatele unor comportamente pe care le poți considera „normale”, „responsabile” sau chiar „dezirabile” — perfecționism, nevoia de a avea totul sub control, dificultatea de a spune „nu”, iritabilitate sau procrastinare. În loc de „Mi-e frică”, poți gândi „Trebuie să mă asigur că totul este în regulă” sau „Nu pot să mă opresc până nu termin tot”. În spatele acestor tipare stă adesea aceeași nevoie: să obții siguranță într-o lume care nu poate oferi certitudine absolută.
Cum se poate ascunde anxietatea în spatele unor comportamente „normale”
Anxietatea poate arăta ca perfecționism. Ca nevoia de a avea totul sub control. Ca dificultatea de a spune „nu”. Ca iritabilitate, procrastinare sau imposibilitatea de a te opri din muncă. Poate arăta ca o nevoie permanentă de a verifica, de a anticipa, de a analiza și de a te asigura că nu ai greșit.
Uneori, persoana anxioasă nu spune „Mi-e frică”, ci:
„Trebuie să mă asigur că totul este în regulă.”
„Mai bine verific încă o dată.”
„Nu pot să mă opresc până nu termin tot.”
„Dacă fac lucrurile perfect, nu voi avea de ce să-mi fac griji.”
„Trebuie să știu ce se va întâmpla.”
În spatele acestor comportamente poate exista aceeași nevoie fundamentală: să obții siguranță într-o lume care nu poate oferi certitudine absolută.
Ce este, de fapt, anxietatea din punct de vedere psihologic
Anxietatea poate fi mai degrabă o stare de alertă decât o frică evidentă. Din punct de vedere psihologic, ea implică anticiparea unei amenințări viitoare. Nu este nevoie ca pericolul să fie prezent aici și acum — este suficient ca mintea să îl anticipeze. De aceea, anxietatea poate produce o stare persistentă de vigilență: Ce ar putea merge prost? Ce am omis? Ce se va întâmpla dacă…?
În timp, această stare poate deveni atât de familiară, încât nici nu o mai recunoști ca anxietate. Poți spune:
„Așa sunt eu. Sunt atentă.”
„Îmi place să fac lucrurile bine.”
„Sunt o persoană responsabilă.”
„Nu-mi place să las lucrurile la voia întâmplării.”
Și poate fi adevărat — responsabilitatea, atenția și dorința de a face lucrurile bine nu sunt, în sine, probleme. Diferența apare atunci când aceste comportamente nu mai sunt alegeri, ci devin modalități prin care încerci să îți reduci anxietatea.
Perfecționismul și frica de greșeală
Perfecționismul poate ascunde frica de greșeală. Uneori, în spatele lui nu se află dorința de excelență, ci teama de consecințele unei greșeli:
„Dacă fac totul perfect, nu voi putea fi criticat.”
„Dacă mă pregătesc suficient, nu voi eșua.”
„Dacă verific totul, nu voi face o greșeală.”
Problema este că perfecțiunea nu poate oferi siguranța promisă. Cu cât încerci mai mult să elimini posibilitatea unei greșeli, cu atât devii mai atent la tot ce ar putea merge prost. Iar ceea ce trebuia să îți ofere siguranță ajunge să îți mențină starea de alertă.
Iritabilitatea, o altă față a anxietății
Nu toate persoanele anxioase par îngrijorate. Unele par nervoase. Când organismul se află într-o stare prelungită de activare, toleranța la frustrare poate scădea. Zgomotele devin mai greu de suportat, întrebările celorlalți pot deveni iritante, iar micile schimbări de plan pot provoca reacții disproporționate.
În astfel de momente, în spatele lui „Mă enervează!” poate exista și un: „Este prea mult. Nu mai pot procesa încă ceva.” Asta nu înseamnă că orice iritabilitate este anxietate, dar este util să te întrebi uneori ce se află sub reacția vizibilă.
Procrastinarea și cercul anxietății
Pare paradoxal: dacă îți este atât de important să faci ceva bine, de ce amâni? Pentru că uneori problema nu este lipsa motivației, ci frica de ceea ce ai putea simți dacă începi. Dacă o sarcină este asociată cu posibilitatea de a greși, de a fi evaluat, de a nu fi suficient de bun sau de a nu face față, amânarea îți poate oferi o ușurare imediată.
„Mă apuc mai târziu” reduce pentru moment disconfortul. Dar apoi apare vinovăția, presiunea crește, iar sarcina devine și mai amenințătoare. Se formează astfel un cerc:
anxietate → evitare → ușurare temporară → anxietate mai mare → evitare.
Nevoia de control, o formă subtilă de anxietate
Una dintre cele mai frecvente încercări de a te liniști este să controlezi cât mai multe variabile. Planifici, anticipezi, verifici, ceri reasigurări, îți imaginezi scenarii alternative, încerci să prevezi toate posibilitățile.
Controlul poate fi util. Problema apare atunci când devine condiția pentru a te putea simți în siguranță. Dacă ai nevoie să știi exact ce se va întâmpla pentru a fi liniștit, vei fi inevitabil vulnerabil în fața incertitudinii — iar incertitudinea este o parte inevitabilă a vieții.
O întrebare mai utilă decât „De ce sunt așa?”
Când înțelegi anxietatea doar ca pe „frica de ceva”, poți ajunge să te lupți cu simptomele ei — încerci să nu mai gândești, să nu te mai îngrijorezi, să nu mai verifici, să fii mai relaxat.
Uneori, însă, o întrebare mai utilă este: „Ce încearcă această parte din mine să prevină sau să protejeze?”
- Poate că perfecționismul încearcă să protejeze de rușine.
- Poate că nevoia de control încearcă să protejeze de neputință.
- Poate că hiperresponsabilitatea încearcă să prevină critica.
- Poate că evitarea încearcă să protejeze de eșec.
- Poate că nevoia constantă de reasigurare încearcă să creeze un sentiment de siguranță.
Privită astfel, anxietatea nu mai apare doar ca un „dușman” care trebuie eliminat, ci și ca o strategie de protecție care, la un moment dat, poate să fi avut un sens.
Cum arată anxietatea ta?
A înțelege anxietatea înseamnă și a observa ce se află sub ea. Poate că primul pas nu este să te întrebi „Cum scap de anxietate?”, ci „Cum arată anxietatea mea?”
La unii oameni este o teamă intensă. La alții este o minte care nu se oprește. La alții este perfecționism. La alții este nevoie de control. La alții este iritabilitate. La alții este procrastinare. La alții este imposibilitatea de a se odihni.
Și poate că tocmai aici începe o relație diferită cu propria anxietate: nu prin a o judeca, ci prin a deveni suficient de curios încât să observi ce încearcă ea să facă pentru tine și de ce are nevoie pentru a nu mai fi nevoită să o facă atât de intens.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161